Fotbal   •   Liga 1   •   VASILE IORDACHE - 70 DE ANI

Vasile Iordache la 70 de ani » Supliment special al Gazetei, dedicat eroului de pe Wembley: 4 decenii de când a răpus Anglia!

+13 Foto
Vasile Iordache a primit supranumele Eroul de pe Wembley, datorită prestației sclipitoare de la remiza 0-0, din 1981

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  vineri, 09 octombrie 2020

Vasile Iordache a primit supranumele Eroul de pe Wembley, datorită prestației sclipitoare de la remiza 0-0, din 1981, însă în octombrie 1980, cu el între buturi, România bifa prima victorie all-time împotriva naționalei Albionului, 2-1, cu 80.000 de spectatori pe fostul "23 August".

  • Gazeta îi dedică azi un supliment de 6 pagini lui Vasile Iordache, ajuns la 70 de ani. Acesta rememorează meciul de pe Wembley, în urma căruia a fost ofertat de Nottingham Forest, povestește cum a dormit 3 nopți în anticamera lui Ion Iliescu pentru a nu fi luat cu forța de Steaua și explică de ce crede că războiul CSA Steaua - FCSB face mult rău României. Detalii la chioșcuri sau în Gazeta Digitală, AICI!

S-a născut în 1950, la Iași. A apărat inclusiv în perioada în care goalkeeperii intrau pe teren fără mănuși. S-a remarcat încă de la 19-20 de ani, când Armata a trebuit să recurgă la presiuni pentru a-l aduce să joace la Steaua, într-o echipă formidabilă, cu Sameș, Liță Dumitru, Iordănescu, Marcel Răducanu, Tudorel Stoica.


A fost unul dintre cei mai longevivi fotbaliști din istoria clubului din Ghencea. A evoluat nu mai puțin de 12 ani și se află într-un top extrem de select, alături de Lăcătuș, Țop Voinescu, Tudorel, Puiu. Prestațiile lui excelente l-au propulsat și în echipa națională, cu care a reușit două meciuri memorabile, care vor rămâne întotdeauna nu doar în CV-ul lui, ci și al întregului fotbal românesc.

Chiar în urmă cu fix 40 de ani, pe 15 octombrie 1980, România întâlnea Anglia, pe fostul "23 August", în preliminariile Mondialului din Spania 1982. Cu 80.000 de spectatori în tribune și cu un Vasile Iordache într-o formă mare, "tricolorii" învingeau pentru prima dată în istorie naționala Albionului: 2-1, goluri Marcel Răducanu și Iordănescu. 

Primul "11" a fost: Iordache - Negrilă, Ștefănescu, Sameș, I. Munteanu - Țicleanu, Beldeanu, Iordănescu - Crișan, Cămătaru, Marcel Răducanu. Antrenor: Valentin Stănescu.

Al doilea meci de mare referință pentru Iordache s-a jucat în aprilie, tot împotriva Angliei, dar de această dată pe Wembley. S-a terminat 0-0, cu o prestație uluitoare a lui Iordache, care i-a șocat pe toți ziariștii din insulă. Imediat după acel meci, Notthingam Forrest, care era câștigătoarea ultimelor două ediții de Cupa Campionilor, l-a ofertat pe portarul Stelei, însă regimul comunist nu i-a permis să plece.


2 titluri de campionși două Cupe ale României sunt trofeele pe care le-a câștigat Iordache, toate cu Steaua

23 de selecțiiare Iordache în prima reprezentativă a României, în perioada 1976-1984. A încasat 27 de goluri

REPERELE CARIEREI

  • a debutat în Liga 1 pe 24 august 1969, în tricoul Politehnicii Iași, într-un meci pierdut în deplasare cu Farul, scor 0-2;
  • a evoluat pentru prima dată în cupele europene în meciul FC Bruges - Steaua 2-1, în Cupa Campionilor, pe 15 septembrie 1976;
  • în septembrie 1977 a evoluat împotriva marelui Johan Cruyff, în dubla Steaua - Barcelona, din Cupa UEFA, olandezul a marcat și în tur, și în retur, Barcelona s-a impus cu scorul general de 8-2;
  • a debutat în națională în 1976, Bulgaria - România 1-0;
  • ultimul meci în tricolor a fost în 1984, amicalul România - China 1-0;
  • a făcut parte din lotul României la Euro 1984, însă nu a jucat în cele 3 meciuri, în care au fost folosiți Silviu Lung și Dumitru Moraru;
  • în mai 1984 a jucat ultimul său meci la Steaua, înfrângerea de la Baia Mare, scor 0-1;
  • a jucat ultimul meci în Liga 1 pe 20 noiembrie 1985, în tricoul lui FCM Brașov, într-un meci pierdut în deplasare, scor 0-2;
  • a fost antrenor cu portarii la Steaua în primăvara lui 1986, când s-a cucerit Cupa Campionilor Europeni;
  • a fost rezerva lui Stângaciu la meciul Steaua - River Plate, 0-1, Cupa Intercontinentală, de la Tokyo, decembrie 1986. După câștigarea Cupei Campionilor Europeni, Duckadam s-a accidentat grav, iar roș-albaștrii se bazau între buturi doar pe Stângaciu și Adrian Blid. Cum Blid avea atunci numai 19 ani, șefii Stelei au decis să-l legitimeze pe Iordache, deși acesta nu mai intrase într-un meci oficial de mai bine de un an!

271 de meciuria strâns Iordache în prima ligă din România, în tricoul Politehnicii Iași, al Stelei și al lui FCM Brașov

9 partidea adunat Iordache în cupele europene, toate cu Steaua, în perioada 1976-1981

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.