Cornel Dinu (72 de ani) l-a criticat pe Ciprian Deac (34 de ani), folosit titular de Mirel Rădoi în eșecul din Islanda, 1-2.
Deac a rezistat doar o repriză pe teren, întreaga linie ofensivă fiind înlocuită la pauza meciului de selecționerul Mirel Rădoi. Fotbalistul campioanei CFR Cluj nu a avut nicio realizare în prima parte a duelului de la Reykjavik, fiind abia vizibil pe teren și reușind să atingă mingea de foarte puține ori. La final, Cornel Dinu l-a taxat pe Ciprian:
„Nu ştiu de ce a fost folosit Deac, pentru că e bun pentru campionatul nostru, dar care nu poate face ce e de făcut cu astfel de jucători. Aici e fotbal de mişcare. Peste fundaşul stânga nu a trecut niciodată”.
Nici Mirel Rădoi nu a schimbat de criticile lui „Mister”: „Dacă la pauză se fac trei schimbări, asta îmi dă de înţeles că experienţa lui Rădoi lasă de dorit. Nu a avut o echipă gândită şi îţi trebuiau jucători de pătrundere. Apoi, în repriza a doua, l-am văzut pe Iancu acolo”, a spus acesta la TV Telekom Sport.
{{text}}