Fotbal   •   Nationala   •   ISLANDA - ROMÂNIA 2-1

ISLANDA - ROMÂNIA 2-1. OPINIE GSP Jucăm așa cum gândim » „Discursul motivațional al lui Rădoi este echivalentul unei picături de curaj într-un ocean de teamă”

+25 Foto
ISLANDA - ROMÂNIA 2-1

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 09 octombrie 2020

ISLANDA - ROMÂNIA 2-1. Am mai "picat" un baraj. Al patrulea din tot atâtea disputate, după cele din 1972, cu Ungaria, din 2001, împotriva Sloveniei, și din 2013, cu Grecia. 

În Islanda n-am tras pe poartă, deși, la pauză, Rădoi a schimbat atacul. Iar cele mai multe mingi le-au jucat fundașii! Ceea ce e sugestiv pentru o meteahnă veche a fotbaliștilor noștri. Nu reușesc să se mobilizeze în momentele importante.

Ai noștri au talent, știu cu mingea, însă mental sunt labili. Și li se înmoaie genunchii atunci când arde. Ok, au fost și probleme de personal. Chiricheș și Dragoș Grigore accidentați, Nedelcearu scos din lot pentru că prima lui grijă era să-și rezolve transferul la AEK Atena.

Dar chiar și așa, te aștepți să-i vezi pe cei rămași că luptă, că se bat până la ultima picătură de energie, fie și din simplul motiv că participarea la un turneu final le poate aduce transferuri mai bune și bani mai mulți în conturi. Degeaba.


Nu întâmplător, "tricolorii" au fost etichetați drept "campionii amicalelor". Pentru că doar acolo unde nu există presiune sunt capabili să dea măsura întregului talent. Un exemplu la îndemână. În aprilie 2004 băteam Germania, în Giulești, cu 5-1. Scorul a făcut senzație, în toată lumea! Dar ce folos? Era doar un test. La Euro 2004 s-au dus nemții și la fel doi ani mai târziu, la Mondialul 2006.

Germania ne arată de zeci de ani că mentalul joacă un rol extrem de important în sport. De multe ori, capital. Dacă pe ei ești sigur că i-ai bătut abia după ce-au urcat în autocar, noi intrăm și acum gata învinși pe teren. Gică Popescu, fostă glorie a fotbalului românesc, a acuzat și el atitudinea de la Reykjavik. Sau mai bine zis lipsa ei.

Vorbim, dezbatem, dar nu facem nimic în acest sens la un capitol tot mai vital în sport. Rădoi mai ține câte-un discurs motivațional, în vestiarul naționalei. E însă echivalentul unei picături de curaj într-un ocean de teamă. Munca de modelare psihică a jucătorilor trebuie începută devreme, de la copii și juniori. Dar cu cine? 

  • România și-a luat adio de la Euro 2020 după înfrângerea din semifinala barajului de calificare, 1-2 cu Islanda. 
  • Islanda va juca pentru un loc la Campionatul European cu Ungaria, care a învins-o cu 3-1 pe Bulgaria.
  • România joacă următorul meci în Norvegia, pe 11 octombrie, în Liga Națiunilor.

VIDEO Cosmin Moți îl pune la zid pe Mario Camora: „A greșit la ambele goluri!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.