Florin Prunea, 52 de ani, fostul portar al echipei naționale, cere demisia conducerii FRF după ratarea calificării la Euro 2020.
- Islanda a învins România, scor 2-1, în semifinala „barajului” pentru Campionatul European.
- Nordicii vor juca pentru un loc la Euro cu Ungaria, care a învins aseară cu scorul de 3-1 Bulgaria
„Este rezultatul unei politici falimentare a FRF, care a mințit tot fotbalul românesc cu regula U21. Acum s-a văzut realitatea și rezultatul acestei reguli. Președintele federației ne-a mințit că vrea să crească jucători tineri, iar noi convocăm fotbaliști străini. Dacă suporterii nu iau atitudine, ne merităm soartă și ne vom face de râs în continuare!
Burleanu trebuie să plece, să-și dea demisia! Trebuie să-și depună mandatul! Nu pot să înțeleg oamenii politici care l-au pus acolo. S-a terminat. E faliment total. A nenorocit fotbalul românesc. Vedem că nu avem fundași laterali, pentru că antrenorii români nu folosesc tineri pe acele posturi, pentru că ar risca prea mult.
Actualii conducători erau slăbuți când au venit la FRF, acum sunt rotofei, au mașini, s-au îmbogățit. Karatistul, vulcanizatorul (n.r. Prunea se referă la Radu Vișan, secretar general, și Gabriel Bodescu, secretar general adjunct) și Burleanu sa plece! Au nenorocit fotbalul românesc!”, a declarat Prunea pentru GSP.ro.
„A fost o presiune mare pe Camora și a clacat. Trebuia protejat, zic eu”
„Îi va fi foarte greu lui Rădoi să remonteze echipa națională, dar trebuie să meargă mai departe, să-și continue munca, pentru că este un antrenor bun. Repet, e nevoie de un proiect de salvare a fotbalului românesc”
Florin Prunea, pentru Gazeta Sporturilor
{{text}}