Nationala

UCRAINA U21 - ROMÂNIA U21. Din neconvocat direct în echipa de start? Ce surpriză pregătește Adi Mutu

Infectat cu coronavirus săptămâna trecută, Dennis Man a fost la un pas să rateze acțiunea echipei naționalei U21. Adus în ultima clipă, fotbalistul de la FCSB aflat într-o formă excelentă are mari șanse să înceapă titular cu Ucraina.

Articol de Vlad Nedelea  —  vineri, 09 octombrie 2020

Infectat cu coronavirus săptămâna trecută, Dennis Man a fost la un pas să rateze acțiunea echipei naționalei U21. Adus în ultima clipă, fotbalistul de la FCSB aflat într-o formă excelentă are mari șanse să înceapă titular cu Ucraina.

  • Ucraina U21 - România U21, meci din preliminariile Campionatului European de tineret din 2021, se joacă azi, de la ora 18:30. Partida poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la ProX. 

Infectările în masă de la FCSB n-au lovit numai în clubul lui Gigi Becali, ci și în echipa națională. Mirel Rădoi și Adrian Mutu, selecționerii primelor două reprezentative, au avut mari bătăi de cap dacă să apeleze sau nu la fotbaliștii roș-albaștrilor. Fostul căpitan al FCSB-ului, acum selecționer al naționalei mari, l-a trecut pe lista de rezerve pe Florin Tănase. „Briliantul" a mers însă pe mâna lui Vlad și Olaru, iar apoi i-a chemat și pe Man și Moruțan.

Obligat să-l convoace pe Dennis Man

Decizia în privința ultimilor doi s-a luat doar după un al doilea test negativ consecutiv. Insistența lui Adi Mutu s-a bazat și pe forma bună a celor doi, în special a lui Dennis, care se află la cel mai bun start de sezon din carieră. Cu 9 goluri în primele 9 meciuri oficiale, Man e MVP-ul echipei lui Toni Petrea, omul care a decis meciul cu Dinamo, având cifre fantastice. De fapt, a fost mai bun ca oricare jucător dinamovist la toate capitolele importante. 

Asta în ciuda faptului că venea după o pauză lungă, fiind infectat cu SARS-CoV-2. A pierdut multe zile de pregătire, fapt care-l determinase și pe Adi Mutu să nu apeleze la el. Totuși, acum „Briliantul" se gândește chiar să-l folosească din primul minut contra Ucrainei, fiind unul dintre jucătorii săi cheie. Nu-i și cazul lui Moruțan, care probabil va fi rezervă în primul meci, însă are mari șanse să apară în garnitura de start la Giurgiu, contra Maltei.

L-am găsit pe noul Mutu?

Adrian Mutu l-a lăudat în mai multe rânduri pe Man, ultima dată chiar după victoria din Malta, când fotbalistul de la FCSB a și înscris. Ba chiar actualul selecționer U21 a găsit în Man câteva dintre calitățile pe care și el le avea: „Man poate fi urmașul meu, da! Asta trebuie să facă el în teren, să dea goluri, să muncească în echipă. I-am schimbat poziția în teren și văd că-i priește. Mă bucur pentru el și sper să marcheze cât mai mult", a zis Mutu.

„Se cere" la prima reprezentativă

Evoluțiile excelente pe care Dennis Man le are în naționala U21, dar și pentru echipa de club, fac tot mai multe voci din fotbalul românesc să spună că Mirel Rădoi ar trebui să se gândească serios în privința convocării fotbalistului din Arad la prima reprezentativă. 

Acum, pentru cele 3 meciuri, selecționerul a explicat de ce l-a sărit de pe listă: „Noi jucăm trei meciuri în șase zile. Era imposibil ca Dennis Man să fie convocat, după un singur antrenament. Este într-o situație dificilă, mi-e greu să cred că ar fi putut juca următoarea partidă. Dacă noi am risca să-l chemăm pe Dennis Man s-ar putea, Doamne ferește, ca el în Islanda să fie depistat pozitiv și noi am fi într-o situație aproape imposibilă, am fi asimilați drept contacți direcți".

„Ne așteaptă un meci greu, cunoaștem Ucraina. E o echipă preocupată de pase. adeversarii sunt obișnuiți să controleze jocul. Vom pregăti bine meciul, vrem să ne facem jocul și să nu le dăm șanse" 

„Cred că n-am avut niciun sezon atât de bun precum acesta. Mă bucur că am reușite, că îmi ajut echipa. E un moment bun în cariera mea. Sper să fiu sănătos și să meargă totul la fel de bine. Nu-i un secret, fac totul la fel ca înainte”

M-a dat puțin în spate problema cu COVID. E un virus greu, deși eu recunosc că n-am avut simptome mari. N-au fost probleme. Dar m-a dat puțin în spate, nu atât fizic, cât psihic. Primele zile a fost bine, n-aveam nimic. Dar după 3-4 zile n-am mai avut gust și miros, aveam dureri de cap"

Dennis Man, atacant FCSB

9 goluriși 5 pase decisive are Man în partidele oficiale jucate în acest sezon

Clasamentul Grupei 8

Programul grupei:

  • 9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca
  • 13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda
  • 14 noiembrie 2020: Malta – Ucraina
  • 17 noiembrie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda

Citește mai multe știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.