Formula 1

Sebastian Vettel, omagiu pentru Michael Schumacher în Marele Premiu de la Eifel: „Cu acest design a câștigat ultima dată”

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 11 octombrie 2020

Michael Schumacher a cucerit de 7 ori titlul mondial la Formula 1 și va rămâne mereu în inimile fanilor și piloților, mai ales în a compatriotului Sebastian Vettel, care a câștigat 4 titluri mondiale în Formula 1. 

Acesta îi va aduce un omagiu celui mai decorat pilot din istorie cu o cască specială care va fi purtată la cursa din Marele Premiu de la Eifel, care va începe la 15:10, iar modelul împrumută mai multe repere din design-ul lui Schumacher. Casca, vopsită în alb strălucitor, prezintă steagul Germaniei, pe care Vettel îl poartă aproape la fiecare cursă.

„Nu arată foarte diferit de a mea, dar de fapt este” a explicat Vettel. „Avem design-ul original al lui Michael din 2006, cu un fel de imprimare 3D. Detaliile nu se pot observa prea bine de departe, dar sunt sigur că vor fi publicate câteva poze în care puteți vedea clar” a adăugat cvadruplu campion mondial.

Puteți vedea stelele lui Michael, balaurul chinezesc, semnele de pe lateral și, evident, inițialele fostului pilot, MS. Evident că ne lipsește tuturor și cursele din Germania sunt întotdeauna speciale, așa că mă gândesc la el și la ultimul premiu pe care l-a câștigat aici, în 2006. Cu acest model de cască a triumfat ultima dată pe pământ german, așa că eu cred că este un gest frumos și aștept cu nerăbdare să îi aduc acest omagiu”, a mai adăugat pilotul Ferrari


Aceasta este prima cursă de Formula 1 care se dispută la Nurburgring, după o pauză de 7 ani. Vettel a terminat pe locul 1 la Marele Premiu de la Eifel din 2013. Acum, Vettel va pleca de pe locul 11. Bottas e primul pe grilă, la al 14-lea pole-position din carieră.

Citește mai multe știri din motorsport: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.