Nationala

NORVEGIA - ROMÂNIA. EXCLUSIV 3 jucători criticați de Ilie Dobre în timpul meciului: „Parcă sunt la defilare”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 11 October 2020

Prezent în studioul GSP Live alături de realizatorul Costin Ștucan și Vlad Nedelea, celebrul comentator radio Ilie Dobre (67 de ani) a criticat 3 jucători în timpul meciului Norvegia - România, la scorul de 2-0 pentru nordici.

Ilie Dobre s-a aratat dezamăgit de jocul „tricolorilor” și nu a ezitat să îi critice pe jucătorii care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor în prima repriză. Primul dintre cei intrați în vizorul fostului comentator a fost Ianis Hagi, fiind urmat de foștii săi colegi de la Viitorul, Cristi Manea și Gabi Iancu: „Ianis, foarte slab. Parcă defilează. Nu știe să centreze. Manea a fost înșirat pe teren de Haaland. Iancu a fost o umbră. Aceleași metehne ale fotbaliștilor noștri: intră cu teamă pe teren”.

„Tragem linie și nu se întâmplă nimic”

Fostul comentator nu i-a iertat nici pe cei care declară că România a început un alt capitol, unul în care știu ce au de făcut și performațele vor apărea: „Noi tot căutăm explicații. Tragem linie, tragem linie și nu se întâmplă nimic. Tragem linie și o luăm de la capăt. Unde?”.

Mirel Rădoi: "Nu vorbim de un rezultat drastic, vorbim de o umilinţă. O ţară întreagă a suferit o umilinţă"

„Macedonia de Nord sau Georgia merg la Euro. Noi când?”

Nici Vlad Nedelea, jurnalistul GSP prezent în studio, nu i-a menajat pe „tricolori”. Acesta a facut o comparație între naționala noastră și echipele mai slab cotate, dar care participă la turneul final de anul viitor: „Am devenit echipă mică. Înainte ne băteam cu echipele medii, ba chiar câștigăm multe dueluri. Echipele mici le băteam. Toți parcă au crescut, noi am luat-o la vale. Macedonia de Nord sau Georgia merg la Euro. Noi când?

Citește și alte știri despre Norvegia - România: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.