Fotbal   •   Nationala   •   NORVEGIA - ROMÂNIA 4-0

NORVEGIA - ROMÂNIA 4-0. Hagi, discurs de 20 de minute în direct: „Consider că a venit momentul să ies în față și să îmi spun părerea”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 11 octombrie 2020

După meciul pierdut de României în fața Norvegiei cu scorul de 4-0, Gheorghe Hagi (55 de ani) a oferit un discurs-maraton în direct la Digi Sport, despre ce trebuie făcut de acum înainte la echipa națională și despre ce s-a greșit până acum în fotbalul nostru. 

Fostul mare fotbalist al României este de părere că „succesul se construiește și trebuie să știm să îl construim, altfel o să fie și mai greu de acum înainte”.

„De cine nu e optimist ar fi bine să ne despărțim. Înainte, tot ce însemna echipa națională era plin de optimism, așa vin rezultatele. În momentul de față, eu sunt foarte optimist, cred că putem avea succes. Nu cred, sunt convins că putem! Asta trebuie să le transmitem acestor copii. Ei au nevoie de cineva în spatele lor, care să-i conducă. Nu mă refer doar la o persoană, ci la toți care sunt în jurul lor”.

„Asta e realitatea, nu trebuie să ne fie rușine. Nu putem spune că fotbalul românesc nu mai are nimic, trebuie să analizăm momentul, să vedem unde ne aflăm, dar să rămânem optimiști, succesul se construiește. Trebuie să vedem cum îl putem construi, altfel va fi și mai greu. Trebuie să construim, succesul înseamnă mentalitate, dar trebuie timp, îți trebuie ani, îți trebuie selecție” a adăugat Hagi, la Digi Sport


„Am ieșit când e totul negativ, eu atunci intervin”

Gică Hagi spune că a anticipat eșecul naționalei din aceste meciuri și că și-a dat seama că jocul bun din urmă cu o lună nu se va repeta și acesta este și motivul pentru care nu a declarat nimic la acel moment: „Am ieșit acum, știți că eu ies doar după momentele grele. Ne trebuie un plan bine pus la punct. O echipă națională trebuie să știe să facă rezultate, trebuie să știi să o faci, să știi să construiești acest succes. De azi pe mâine vine un rezultat, cum a fost acum două săptămâni și toți erați optimiști, mamă că ce facem… Acum, eu am ieșit când e totul negativ, eu atunci intervin”.

„Jucatorii se schimbă de pe azi pe mâine, ca vremea”

Pe finalul intervenției, Hagi „s-a aprins” și i-a criticat aspru pe cei care s-au ocupat de echipa națonală în ultimii ani, folosind un ton răstit: „Nu există coerență în idei, în proiect. Jucatorii se schimbă de pe azi pe mâine, ca vremea. Copiii ce să facă, sunt ca într-o familie. Credeți ca ei nu vad ce fac părinții? Ba da. Jucatorii sunt ultimii de care trebuie sa vă loviți. Nouă ne trebuie un proiect bun pentru a construi o echipă mare. Sunt prea multe schimbări la echipa națională. Uitați-vă la echipa de anul trecut din meciul cu Norvegia. Ne trebuie un proiect pe termen mediu și lung, nu de azi pe mâine!”.


Mirel Rădoi: "Nu vorbim de un rezultat drastic, vorbim de o umilinţă. O ţară întreagă a suferit o umilinţă"

Citește mai multe știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.