Fotbal   •   Liga 1   •   FC VASLUI - STEAUA / Dialog între Becali şi Porumboiu

Becali: "Adi, arbitrează Istvan!"

Articol de Dan Udrea   —  duminică, 30 martie 2008

Patronul lui FC Vaslui spune că finanţatorul Stelei l-a anunţat încă de miercuri cine va arbitra azi, deşi "centralul" a fost anunţat oficial joi doar seară



Dezvăluire cu iz de acuză făcută ieri de Adrian Porumboiu, patronul lui FC Vaslui, înaintea meciului de azi cu Steaua. "Gigi Becali m-a sunat miercuri, deci cu 4 zile înainte de partidă. Am răspuns şi el mi-a zis direct: «Adi, vezi că ne arbitrează Istvan Kovacs». I-am replicat aşa: «Bine, dacă zici tu, înseamnă că aşa o fi, ne arbitrează Istvan»", a declarat Porumboiu.

Afirmaţia finanţatorului vasluian aruncă suspiciuni în direcţia lui Becali, dar şi a celui care face delegări. De ce? Anunţul oficial al delegării lui Kovacs la meciul de la Vaslui s-a făcut vineri seara, la ora 23:30, pe site-ul FRF, iar patronul Stelei ştia numele arbitrului care urmează să oficieze azi încă de miercuri.

"Cantonamentul Vasluiului e păzit"

"Sincer? Pe mine nu mă interesează dacă ştia Gigi Becali mai demult cine arbitrează. Poate să ştie şi de doi ani, contează cum va arbitra acest «central»", a fost concluzia lui Porumboiu, care a făcut apoi o glumă în care a ironizat tactica Stelei din acest final de campionat: "Nu mi-e frică de ceva necurat deoarece cantonamentul Vasluiului e păzit mai bine decît summit-ul NATO, care va avea loc la Bucureşti, săptămîna viitoare".



12 meciuri a arbitrat Istvan Kovacs (22 de ani) în Liga I, conducînd un singur meci al Stelei (1-2 cu U Cluj) şi nici unul al Vasluiului



"Eu nu mă prostituez"

Adrian Porumboiu a comentat ieri şi faptul că există informaţii că Vaslui va evolua şi pe o primă oferită de CFR. "Astea sînt nemernicii. Ar însemna să fac trotuarul, iar eu nu mă prostituez deoarece pe mine mă cheamă Porumboiu şi cu asta am spus totul", a zis Porumboiu.



Primă fabuloasă

"Jucătorii Vasluiului vor avea la meciul cu Steaua cea mai mare primă pe care a jucat vreodată o echipă în Liga I", a anunţat ieri Porumboiu. Suma pe care o va încasa fiecare fotbalist dacă trupa lui Dorinel Munteanu va cîştiga va fi de 15.000 de euro. Steaua are în deplasare un bonus normal de 3.000 de euro, însă e de aşteptat ca Becali să dubleze prima.



"Sîntem mai valoroşi decît ei şi, în mod normal, nu ar trebui să avem probleme"

Adrian Ilie



"După această etapă, diferenţa dintre Steaua şi CFR se va mări de la 3 la 6 puncte"


Dorinel Munteanu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.