România U21 a învins Malta U21, scor 4-1, după un meci în care nu s-a pus niciodată problema învingătoarei.
Cu Stoichiță în mod excepțional pe bancă în locul lui Mutu, ”tricolorii” mici au îndeplinit aseară o formalitate în fața celui mai slab adversar din grupă, decimat de coronavirus, și așteaptă partida decisivă cu liderul grupei pentru calificarea la CE, pe 17 noiembrie, acasă. Man, dublă și assist, a fost one-man-show aseară la Giurgiu.
Puștii de la U21 au avut de îndeplinit o formalitate aseară la Giurgiu pe drumul spre Euro 2021. Oricum un adversar facil, trupa malteză a venit decimată în România din cauza unui val de infectări cu coronavirus, 11 jucători loviți de COVID-19, așa că insularii au luat în avion inclusiv rezerve de la lotul U19 pentru a se putea prezenta la întâlnirea cu "tricolorii" mici.
Nici noi n-am scăpat de virusul agasant, Pașcanu a ieșit din cărți din același motiv, iar lui Mutu i s-a recomandat să stea deoparte la această partidă, chiar dacă al doilea test a fost negativ, consecutiv celui pozitiv anterior. Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, s-a ocupat de pe bancă de miuța cu maltezii, pe care ai noștri au rezolvat-o încă din prima repriză.
Eliminare inutilă
Man a zburdat în voie pe gazon, a bifat o dublă și i-a oferit un assist lui Ganea, iar Mățan a deschis balul cu o reușită personală spectaculoasă, primul său gol pentru naționala U21. A rezultat un lejer 4-0 la pauză, dar necazul a venit dinspre eliminarea lui Tudor Băluță.
Noul fundaș al lui Dinamo Kiev s-a expus inutil la două avertismente în fața unui adversar minuscul și va lipsi de la partida crucială cu Danemarca din noiembrie, când avem nevoie de victorie pentru a ne asigura biletele către CE.
Numărătoarea inversă
N-am mai forțat deloc în mitanul secund, maltezii s-au bucurat și ei de un gol ca și cum ar fi cucerit Cupa Mondială, dar stilul aerian de marcaj al lui Chindriș la punctul lui Elouni a aprins un mic beculeț roșu vizavi de stoperul Botoșaniului, devenit din ce în ce mai mult un jucător cu probleme.
De-acum începe numărătoarea inversă pentru derby-ul grupei din noiembrie, când Man și compania trebuie să definitiveze cu trei puncte o campanie care ne poate duce la al doilea European de tineret consecutiv.
ROMÂNIA U21 - MALTA U21 4-1
min 90: Arbitrul fluieră finalul meciului! România U21 învinge cu scorul de 4-1.
min 86: Chindriș, aproape de 5-1. Lovitura sa de cap s-a dus milimetric pe lângă poartă.
min 81: Schimbare în tabăra „tricolorilor”. Iese Ciobanu și intră Cătălin Itu.
min 80: Petrila reușește o fază superbă, dar nu se coordonează cu Moruțan și acțiunea se încheie fără gol marcat.
min 77: O nouă schimbare la România U21. Iese de pe teren Darius Olaru și intră Olimpiu Moruțan.
min 74: Emoții pentru defensiva României! Maltezi ratează o șansă de a marca după ce Friggieri a dat pe lângă minge.
min 60: Dublă schimbare efectuată de Mihai Stoichiță. Ies de pe teren Mățan și Man. Intră Claudiu Petrila și Denis Drăguș.
min 56: Galben pentru Olaru după un fault din spate la mijlocul terenului.
min 54: „Tricolorii”, aproape de un nou gol. Mățan trimite cu capul pe lângă poartă după o centrare a lui Darius Olaru.
min 50: Gol Malta! Elouni înscrie după o greșeală de marcaj a lui Chindriș. Scorul este 4-1.
min 48: Ratare imensă a lui Dennis Man! Jucătorul FCSB-ului nu reușește să impingă mingea în poartă după un serviciu perfect al lui Vlădoiu.
min 46: Schimbare în tabăra „tricolorilor”! Iese Ganea, intră Andrei Chindriș.
A doua repriză a început!
min 45: Arbitrul fluieră sfârșitul primei reprize. Pauză la Giurgiu!
min 44: Ganea primește cartonașul galben după o simulare în careul maltezilor.
min 40: GOOOL ROMÂNIA! Man marchează pentru 4-0 după un penalty obținut de Ștefan Vlădoiu. România se distanțează considerabil pe tabela de marcaj.
min 36: GOOOL ROMÂNIA! George Ganea reușește primul gol la naționala de tineret după o pasă a lui Dennis Man. Scorul este 3-0.
min 34: Roșu pentru Tudor Băluță! Jucătorul lui Dinamo Kiev primește al doilea cartonaș galben după un fault dur la mijlocul terenului.
min 27: GOOOL ROMÂNIA! Dennis Man înscrie după ce Mățan fusese blocat în primă fază. România U21 - Malta U21 2-0.
min 24: Ciobanu încearcă să îl surpindă pe Formosa cu un șut de la distanță, dar mingea se duce peste poartă.
min 21: Ocazie mare! Mățan, aproape să facă 2-0, dar șutul său se duce pe lângă poartă.
min 17: GOOOL ROMÂNIA! Mățan reușește primul său gol la națională după o fază superbă. Scorul este 1-0.
min 12: Mățan trimite o centrare bună în careu, însă George Ganea are o reluare slabă și trimite mingea peste poartă.
min 11: Man ajunge într-o poziție bună de a marca, dar nu își calculează bine pașii și scapă mingea în aut.
min 6: Prima ocazie a meciului vine de la Dennis Man.
Meciul a început!
Clasamentul grupei în acest moment
ROMÂNIA U21 - MALTA U21, echipele de start
Echipa de start ROMÂNIA U21 : România U21: Aioani – Vlădoiu, Drăgușin, Băluță, Haruț – Olaru, M. Marin, Ciobanu – Man, Ganea, Mățan
Rezerve: Axinte. Itu, Cîmpanu, Moruțan, Drăguș, Chindriș, Petrlia, Munteanu
Antrenor: Mihai Stoichiță
Malta U21: C. Formosa – Gauci, O. Spiteri, Camilleri, Borg – Scicluna, M.Spiteri, Attard, McKay – Friggieri, Elouni
Rezerve: D. Formosa, A. Spiteri, Ghio, Zammit, Tanti, Fenech, Mallia, Farrugia
Antrenor: Silvio Vella
Stadion: „Marin Anastasovici”, Giurgiu
Arbitru: Visar Kastrati / Asistenți: Besnik Morina, Imran Kabashi (toți din Kosovo)
Silvio Vella, selecționerul Maltei U21, a schimbat radical lotul pe care îl va deplasa la Giurgiu pentru meciul împotriva României. Iar misiunea "tricolorilor" s-a ușurat simțitor. Sunt 11 jucători noi aduși față de meciul cu Danemarca, pierdut greu de maltezi, 1-3, care au condus cu 1-0 până în minutul 68. Cei mai mulți dintre ei au vârste între 17 și 18 ani.
Meciurile din grupa României:
- 13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda
- 14 noiembrie 2020: Malta – Ucraina
- 17 noiembrie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda
Clasamentul în grupa României:
ECHIPA | MECIURI | GOLAVERAJ | PUNCTE | |
1 | Danemarca U21 | 8 | 18:7 | 22 |
2 | România U21 | 8 | 17:5 | 16 |
3 | Ucraina U21 | 7 | 10:9 | 10 |
4 | Finlanda U21 | 8 | 12:13 | 10 |
5 | Irlanda de Nord U21 | 8 | 6:10 | 6 |
6 | Malta U21 | 7 | 2:21 | 1 |
{{text}}