Ionuț Chirilă (54 de ani), fostul selecționer al României U21, a criticat în termeni duri, la GSP Live, prestația naționalei noastre din partidele cu Islanda și Norvegia.
Tehnicianul a fost dezamăgit de organizarea „tricolorilor” din cele două meciuri și privește cu scepticism viitorul României: „Am trăit groaznic meciul, dar era de așteptat. Suntem într-un dezastru total la nivel de management, de organizare, de probleme tehnice în fotbalul românesc.”
"Meciurile cu Islanda și cu Norvegia ne-au arătat că jucătorii lor sunt lucraţi"
Ionuț Chirilă nu s-a oprit aici și a atacat Federația României de Fotbal, care a ales să pună un antrenor fără experiență, în detrimentul unui tehnician cu mai multe performanțe în portofoliu:
„Ne-au demonstrat că jucătorii lor sunt lucrați, iar ai noștri rămân la stadiu de talente. Rămân la stadiul de talente pentru că suntem singura țară din lume unde la echipa națională se numesc selecționeri care nici măcar nu au carnet de antrenor. De aici pleacă totul!
Tu, ca antrenor al naționalei, trebuie să demonstrezi întâi la un club, sau măcar la nivel de juniori, că ai o filosofie de joc câștigătoare pentru a urca niște trepte și a deveni selecționerul echipei naționale, a completat fostul antrenor al Concordiei Chiajna.
Chirilă a continuat reproșurile la adresa lui Mirel Rădoi și aduce aminte de singura echipă de club antrenată de acesta: „Singura experiență a lui Mirel Rădoi - care-i un băiat bun, n-am nimic cu el, ca persoană - e, când mai mult pe relația naș-fin, a fost numit la Steaua, singurul an în care Steaua nu s-a dus în cupele europene. Noi nu avem un antrenor la echipa națională, care să treacă prin etapele acestei profesii pentru a ajunge la maturitatea de a antrena naționala. Pentru asta trebuie să antrenezi juniori, echipă națională de juniori, Divizia B, Liga 1. Abia apoi poți să antrenezi echipa națională.”
Chirilă pune la îndoială integritatea FRF
În timp ce mulți români au văzut cu ochi buni aducerea lui Mirel Rădoi la cârma echipei naționale, Chirilă se întoarce în timp și se întreabă care au fost criteriile pentru care Rădoi a fost adus la echipa națională U21 a României:
„Suntem singura țară în care numai niște nebuni, niște oameni iresponsabili, puteau să dea echipa națională unui om care nu antrenat! N-am încredere în mlaștina care este dedesubtul lui Răzvan Burleanu. Am înțeles că Rădoi a fost numit de oamenii de la Comisia Tehnică, nu de Burleanu. Oamenii aceștia nu au ce căuta în fotbalul românesc (n.r - Mihai Stoichiță). Vreau să-i întreb pe cei de la Federație care au fost criteriile pentru numirea lui Rădoi la echipa națională de tineret? Vreau un singur criteriu! De aici pleacă totul, ca să înțelegeți!
Chiar dacă Chirilă a afirmat că are încredere în Răzvan Burleanu, antrenorul în vârstă de 54 de ani nu întelege de ce antrenorii fără rezultate notabile în ultimii 30 de ani sunt ținuți în Federație:
„Sunt antrenori la Federație care de 30 de ani n-au făcut o performanță! Eu cum am venit și am calificat naționala de tineret la Campionatul European încă din primul an, după zeci de necalificări? Ce caută Boiangiu la Federație? Ce caută? Ăsta e fotbalul românesc, să-ți treacă prin mână niște jucători? Fotbalul românesc înseamnă să-ți vină Neluț Roșu cu ghetele în spate, fără vreun meci în Divizia B, și să ajungă cel mai bun pasator din țară la 19 ani!”
„Să vedem dacă sunt pregătiții antrenori care se ocupă de Dinamo și de echipa națională!”
„L-am auzit pe Contra spunând o prostie. Că trebuie să facem o strategie națională pentru copii și juniori. Dar eu cum am avut tot timpul generații pe care le-am făcut? Spunea că jucătorii tineri nu se ridică la nivelul intensității antrenamentelor de la Dinamo. Înseamnă că n-ai ce căuta la Dinamo!
Un antrenor trebuie să-l aducă pe jucătorul de 18 ani la nivelul de complexitate tehnico-tactică, fizică și mentală a celui de 26 de ani. De aici se face profitul, randamentul bate experiența.”
„Nu poți veni la Dinamo cu jucători de 34-35 de ani”
Dinamo s-a întărit considerabil de la venirea conducerii spaniole, însă din ce în ce mai multe voci critică acum transferurile făcute de Cosmin Contra: „Nu poți veni la Dinamo cu jucători de 34-35 de ani, ca să te bată UTA!
Pentru că jucători de peste 30 de ani reprezintă bani băgați într-un sac fără fund, iar clubul ajunge într-un al doilea faliment. Să terminăm cu prostiile astea, că jucătorii n-ar fi pregătiți! Să vedem dacă sunt pregătiți antrenorii care se ocupă de Dinamo și de echipa națională! Să vedem ce au construit ei în viața lor ca să poată construi acum.”
{{text}}