Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA U21 - MALTA U21

ROMÂNIA U21 - MALTA U21 4-1. UPDATE Moment halucinant la conferința de presă a României! Mihai Stoichiță l-a înjurat pe Adi Mutu: „F***-te în gură, Mutule! Te dau afară” » Ce explicații a dat

+28 Foto
Mihai Stoichiță l-a înjurat pe Adrian Mutu // FOTO: Captură TV Telekom Sport

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 13 octombrie 2020

România U21 a învins-o pe Malta U21, 4-1, în preliminariile EURO 2021, iar Mihai Stoichiță, cel care a condus naționala în absența selecționerului Adrian Mutu, a fost protagonistul unui moment halucinant la conferința de presă.

UPDATE 00:30 » Mihai Stoichiță, scuze pentru Mutu

Mihai Stoichiță a transmis prin intermediul site-ului FRF un mesaj pentru Adi Mutu.


Doresc să îmi cer scuze public pentru reacția mea dinaintea conferinței de presă, îmi cer scuze pentru limbajul folosit. Era doar o glumă cu selecționerul U21, Adrian Mutu, surprinsă într-un moment în care nu știam că microfoanele sunt pornite. Acest lucru nu reprezintă însă o justificare. Adrian Mutu se bucură de întreg respectul meu pentru întreaga muncă pe care o depune la conducerea selecționatei de tineret a României. El o știe, am vorbit cu el după acest moment. Regret reacția pe care am avut-o

- Mihai Stoichiță

Știrea inițială:

Șeful Comisiei Tehnice de la FRF a fost prezent la conferința de presă de după meci, iar înainte de a începe, a avut un o ieșire nervoasă și un derapaj oribil la adresa lui Mutu. Stoichiță a fost deranjat un mesaj primit pe telefon și l-a înjurat pe „Briliant”, fără să își dea seama că microfoanele televiziunilor erau deja pornite.

„Bă, dar e ceva... F***-te în gură, Mutule! Dacă nu te dau afară...”, a răbufnit Mihai Stoichiță, conform TV Telekom Sport.


Deranjat de gluma lui Mutu

Totul ar fi pornit de la o glumă a lui Adrian Mutu. Conform surselor GSP.RO, „Briliantul” l-a „înțepat” pe Stoichiță pe grupul de WhatsApp al staff-ului de la „tineret”, unde a scris că ar fi fost mai bine ca naționala să folosească un alt sistem în repriza a doua pentru a marca mai multe goluri. România a marcat de patru ori în prima repriză, însă n-a mai reușit să puncteze după pauză. Mai mult, Malta a reușit să înscrie în debutul reprizei. Reacția lui Mutu l-a iritat însă pe „Lippi”.

De ce nu a stat Mutu pe bancă

Mutu a fost înlocuit pe bancă de Stoichiță la meciul cu Malta, după ce a fost contact direct cu Răzvan Rotaru, antrenorul secund testat pozitiv cu coronavirus. Deși toate testele „Briliantului” au fost negative, FRF a decis să elimine orice risc și a lăsat „tineretul” pe mâna lui Stoichiță pentru meciul cu Malta.

L-am felicitat şi am vorbit puţin cu el. I-am spus că sistemul 4-3-2 era mai bun decât 4-4-1, în repriza a doua. În nea Mihai am încredere. Am şi o superstiţie. Înainte de toate meciurile îl pun să vorbească cu echipa și are cuvintele la dânsul.

- Adrian Mutu la TV Telekom Sport

 

FOTO Cele mai tari imagini din România U21 – Malta U21

Citește mai multe știri despre victoria României U21:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.