Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

UPDATE Ion Crăciunescu: „Hagi ar fi vrut să vină la națională!” » Prima reacție a „Regelui” după dezvăluirea fostului arbitru internațional

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 14 octombrie 2020

Fostul arbitru Ion Crăciunescu a dezvăluit că Gică Hagi (55 de ani) ar fi dispus să revină la echipa națională a României.

UDPATE, 15 octombrie, ora 00:30

La „Digi Sport Special”, jurnalistul Decebal Rădulescu a afirmat că l-a chestionat pe Hagi cu privire la afirmațiile făcute de Crăciunescu: „L-am întrebat la pauza meciului România - Austria 0-1 dacă e adevărat că a vrut să vină la națională. Era supărat, mi-a spus că s-a interpretat greșit”.

Știrea inițială


După înfrângerile României cu Islanda (1-2) și Norvegia (0-4), Gică Hagi a fost extrem de vocal. Acesta i-a apărat pe jucătorii români și i-a lăudat pe mijlocași și atacanți, despre care a spus că „sunt de top mondial”. 

Crăciunescu, un apropiat al „Regelui”, a dezvăluit azi că acesta ar vrea să revină la națională după scurtul mandat din 2002, când a pierdut calificarea la CM 2002 la baraj, dar că cei de la FRF nu l-au căutat.

„Avem pe cineva care a făcut o academie pe banii lui și care îți oferă pe tavă disponibilitatea. De ce îi întorci spatele lui Hagi? Vine și spune clar! Doar că n-a folosit cuvintele astea. Dacă vrei, dau așa pe surse.... Poate se supără și Hagi, poate să mă certe. El ar fi vrut să vină la națională! Dar nu a fost chemat.

Noi ne văităm că nu avem resurse, dar un om spune că avem! Pe cine sperie Hagi. Văd că noi îndepărtăm niște oameni...”, a declarat Ion Crăciunescu la emisiunea „Fotbal Club” la Digi Sport.


În România, discutăm de azi pe mâine și tragem o concluzie, negativă sau pozitivă. E greu să formezi sau să construiești o echipă mare. Trebuie să vedem cum facem să construim o echipă. Discuțiile noastre legate de națională trebuie să fie despre modul în care putem să construim o generație care să ne facă iar mândri și să ne scoată din nou în stradă, cum am făcut noi înainte. 

În momentul de față, putem să facem doar un rezultat, din când în când bun, dar nu să ne calificăm. Totul trebuie să se ducă în plan colectiv.. Trebuie să realizăm un proiect pe minim 5-10 ani. Altfel, nu vom avea coerență. Toți vorbiți de mentalitate, de atitudine. M-am săturat de aceste discuții! Jocul de fotbal nu e individual, e colectiv. Trebuie să creăm o mentalitate de învingător! În România, toți spun că există o arie mică de selecție. Uitați-vă câți jucători am schimbat în ultimii 4 ani. Mă sperii! Ne trebuie timp. Nu există altă soluție. De azi pe mâine nu se poate!

Obiectivul echipei naționale e să faci o formație competitivă de 22 de jucători, să ai și dubluri pe posturi. 7 din ei trebuie să joace meci de meci! Nu o dată la 2 ani.

 Atunci poți să spui că ai o echipă națională. Orice echipă mare din lume are un schelet. Dar cine mai are neuroni să construiască asta, cui îi mai place munca?!  România are două lucruri și trebuie să investească în al treilea. V-o zice Hagi. România are mijlocași și atacanți de top mondial! Ce nu avem? Păi v-am zis două linii! Mai lipsește una. Nu am zis că nu există, ci că trebuie să găsim

- Gică Hagi

C.V. Gheorghe Hagi

  • Hagi și-a început cariera la Farul Constanța, în 1982. A urmat transferul la Sportul și ulterior a ajuns la Steaua, pentru care a debutat cu gol, în Supercupa Europei.
  • În 1990, Real Madrid a plătit 4 milioane de dolari, un record la acea vreme, iar Hagi ajungea în capitala Spaniei, unde a jucat doi ani.
  • Ulterior, a fost adus de Mircea Lucescu la Brescia, iar după Campionatul Mondial din SUA a ajuns la Barcelona, unde a jucat doi ani.
  • Cea mai bună perioadă din cariera lui Hagi a fost la Galatasaray, el fiind și acum extrem de iubit de turci. A evoluat pentru Galatasaray în perioada 1996-2001, jucînd în 167 de partide şi marcând 79 de goluri în toate competiţiile.
  • Alături de Galatasaray, Hagi a câştigat, ca jucător, 4 titluri de campion (1997, 1998, 1999 şi 2000) şi două Cupe (1999 şi 2000). De asemenea, în 2000, alături de Galatasaray, a cucerit Cupa UEFA şi Supercupa Europei.
  • La națională, Hagi a jucat între 1983 și 2000, bifînd 125 de meciuri și 35 de goluri, fiind golgeterul all-time
  • Ca antrenor, Hagi a pregătit naționala României, Galatasaray, Bursaspor, Steaua, Poli Timişoara şi Viitorul.

 

 

125 de selecțiiși 35 de goluri are Gică Hagi la echipa națională

VIDEO

Citește mai multe știri despre naționala României:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.