Fotbal   •   Nationala   •   LIGA NAȚIUNILOR

Ce au declarat selecționerul și fotbaliștii Austriei, după ce și-au luat revanșa cu România: „Sunt foarte buni, știam asta”

+48 Foto
Austria s-a impus în fața României, scor 1-0

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 15 octombrie 2020

Austria a câștigat meciul cu România de la Ploiești, scor 1-0, luându-și astfel revanșa după ce „tricolorii” au tranșat precedenta partidă directă, 3-2 la Klagenfurt. 

După meci, selecționerul Austriei, Franco Foda, a lăudat echipa națională a României, caracterizând-o drept o echipă „foarte bună”. „Am spus-o și o spun din nou, grupa este una foarte echilibrată, se poate vedea asta și în rezultatul Norvegiei (n.red. - victorie la limită cu Irlanda de Nord, 1-0). Românii sunt foarte buni, știam asta

În prima repriză, am făcut greșeli foarte simple la construcție și nu am putut meține pressingul. S-a simțit oboseala acumulată, a fost al treilea meci într-o săptămână. După pauză, am schimbat sistemul, iar lucrurile au mers mult mai bine”, a declarat Foda, citat de kleinezeitung.at. 

Julian Baumgartlinger: „Marele nostru obiectiv, să câștigăm grupa”


La finalul partidei, căpitanul Austriei, Julian Baumgartlinger, a declarat că își dorește promovarea în Liga A a Ligii Națiunilor: „A fost important că am făcut câteva schimbări foarte bune la pauză. Marele nostru obiectiv este să câștigăm grupa în noiembrie și să promovăm în Liga A”. 

Alessandro Schopf, autorul unicului gol al partidei, a declarat că victoria echipei sale a fost meritată: „În prima repriză nu ne-am descurcat foarte bine, sistemul nostru nu s-a potrivit cu adversarul. În a doua repriză a fost foarte bine, iar victoria a fost meritată”, în timp ce Martin Hinteregger a lăudat jocul defensiv făcut de echipa sa: „Ne-am descurcat foarte bine din punct de vedere defensiv, nu le-am permis nimic. În atac am reușit să ne creem șanse doar într-o repriză”.

Programul României din Liga Națiunilor

  • 15 noiembrie, ora 21:45 // România - Norvegia 
  • 18 noiembrie, ora 21:45 // Irlanda de Nord - România

Clasamentul în grupa României din Liga Națiunilor

VIDEO. Mirel Rădoi: „Vi se pare că nu am «sânge în instalație»?”

Alte știri despre România - Austria:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.