Aleix Garcia, 23 de ani, noua vedetă a lui Dinamo, a dezvăluit ce sacrificii au făcut el și mai ales părinții săi pentru a-i permite să-și urmeze visul.
Aleix Garcia, 23 de ani, a fost boom-ul boom-urilor din mercato pentru "câinii" intrați în epoca spaniolă. Mijlocașul i-a impresionat deja pe noii colegi la antrenamente, iar duminică este așteptat cu nerăbdare de către fanii care i-au scris în continuu câteva săptămâni pe Instagram și pe Facebook, spre a-l convinge să semneze cu Dinamo.
Plătit acum cu peste 35.000 de euro pe lună, după ce a jucat și s-a antrenat alături de Aguero și de alte supervedete din Premier League, Aleix Garcia nu a uitat niciodată de unde a plecat. Până să fie văzut și recomandat "cetățenilor" de celebrul Txiki Begiristain, actualul "câine roșu" a avut o poveste ce-i trezește emoții.
Aleix Garcia făcea naveta, scria, citea, dormea când apuca
"De la 7 ani, de când am ajuns la Villarreal, am trecut pe la toate categoriile inferioare ale clubului până am urcat, din fericire, la prima echipă. Am fost selectat și la națională, începând de la U15, când am fost într-un turneu în Mexic, până la Under 21", povestește Aleix.
Copilul de 7 ani care a început fotbalul la Villarreal visa la un asemenea parcurs: „Îmi amintesc că în ziua în care mi s-a spus că mă vrea Villarreal i-am zis tatălui meu: «Tati, du-mă mâine dimineață să dau probe să vedem dacă mă selectează!». De mic am vrut să fiu fotbalist profesionist, n-am stat pe gânduri.
De la 7 la 12 ani am făcut naveta în fiecare zi pentru a ajunge la antrenamente. Erau cam 100 de kilometri, o oră de mers cu mașina zilnic. Părinții mei au făcut multe sacrificii, mereu spun asta și tot ce am reușit a fost datorită eforturilor lor. Ei s-au sacrificat mai mult decât mine, bani, timp. Gândiți-vă că eu puteam dormi în timp ce ei conduceau. Dacă aveam teme de făcut pentru școală le făceam în mașină", le-a spus Aleix jurnaliștilor britanici și spanioli.
Părinții, dar și câinii familiei, l-au însoțit în Anglia, ai lui i-au stat mereu alături și nu l-au lăsat să se piardă printre sumele amețitoare și superstarurile din Premier League. Tatăl lui, Quim, a fost goal-keeper la amatori. Familia e așteptată și la București.
Guardiola era la fel de dur cu mine cum era cu Aguero. Fotbalul din Anglia îi ajută pe spaniolii talentați să-și îmbunătățească fizicul și sarcinile defensive
Îmi amintesc că mi-au zis că mă vrea City cu câteva zile înainte de finalul perioadei de mercato. Nu a fost nevoie să mă mai consult cu nimeni. Când am ajuns la baza de antrenament, eu și tata ne-am uitat unul la celălalt și ne-am întrebat ce facem noi acolo. Ușor, ușor m-am obișnuit cu tot
Debutul la City a fost într-un meci pe Stamford Bridge, o experiență unică. Am avut șansa să jucăm 5 fotbaliști de la academie în același timp. A fost cea mai frumoasă experiență din viața mea, nu o voi uita niciodată. Și Chelsea a jucat cu titularii, în FA Cup, de aceea rezultatul a fost 1-5
- Aleix Garcia, mijlocaș Dinamo
4 echipea bifat Garcia până la a deveni dinamovist: Villarreal, Manchester City, Girona și Mouscron
52 de meciuria adunat în LaLiga, marcând trei goluri și oferind un assist
9 partideși un gol a strâns la prima formație a lui City
{{text}}