Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Adrian Mihalcea, neplătit 4 luni la Dinamo: „Am renunțat deja la o parte din bani pentru că sunt dinamovist! Pentru restul sunt în proces”

Adrian Mihalcea a antrenat-o pe Dinamo pentru 7 meciuri

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 16 octombrie 2020

Adrian Mihalcea (44 de ani), fost antrenor la Dinamo, a dezvăluit că nu a primit niciun ban de la alb-roșii în perioada petrecută acolo.

Mihalcea a dezvăluit că a renunțat de bunăvoie la o parte din banii pe care îi avea de primit, însă pentru restul sumei se judecă cu Dinamo. Acesta a depus un memoriu pentru 10.000 de euro.

Adrian Mihalcea: „N-am luat niciun ban de la Dinamo”


„N-am luat niciun ban de la Dinamo. Când am ajuns a fost problema financiară gravă. Când m-am despărţit, am renunţat de bună voie la două treimi din bani, iar ceilalţi... Sunt într-un proces. Am renunţat de bună voie, pentru că, ştiind ce simt eu pentru Dinamo... Nu m-am dus pentru bani. Nu m-au interesat banii. 

Se aflau în această perioadă dezastruoasă. Am plecat înainte să vină spaniolii. Am zis că renunţ că şi aşa e de greu de gestionat situaţia. Am renunţat din pur sentiment dinamovist”, a declarat Mihalcea la TV Telekom Sport.

Numit în martie pe banca „câinilor roșii”, Mihalcea a rezistat doar 7 meciuri la Dinamo. Parcursul dezamăgitor al „câinilor” sub comanda sa (1 victorie, 1 egal și 5 înfrângeri) i-a împins pe șefii echipei să îl demită.

În cele 7 meciuri sub comanda lui Mihalcea, Dinamo a înscris 5 goluri și a primit 11. După demiterea lui Mihalcea, pe banca „câinilor” a fost numit Gigi Mulțescu.


VIDEO. Totul despre Dinamo - Craiova, derby-ul rundei #7:

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.