Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul campioanei CFR Cluj, și-a pierdut încrederea în prima reprezentativă a României.
„Dacă generaţia mea pierdea trei meciuri la rând, nu ştiu ce se întâmpla. Pentru că noi ne calificăm la Mondiale de pe primul loc, la Europene de pe primul loc şi am tot fost criticaţi. Acum am ajuns departe de adevăr, cred că sportiv vom fi în urna cu Luxemburg şi cu Liechtenstein dacă mergem pe această pantă.
Pentru că în loc să mergem în sus, mergem în jos, iar rezultatele spun totul. Degeaba încercăm să ne minţim, clar rezultatele spun că noi nu suntem bine la echipa naţională.În schimb, la echipele de tineret eu spun că arătăm foarte bine. Şi e posibil ca în viitorul apropiat să formăm o echipă bună şi la naţionala de seniori. Dar în momentul de faţă numai echipa de tineret face faţă la cerinţele pe care le au suporterii, specialiştii din fotbal, dar la echipa mare din păcate rezultatele nu sunt de partea noastră”, a declarat Dan Petrescu într-o conferință de presă.
Petrescu și-a pierdut încrederea
Nu sunt surprins, pentru că nu mă aşteptam nici eu să batem pe cineva, dar mă aşteptam la o altă atitudine la meciul cu Islanda. Pentru mine ăla era meciul, cele cu Norvegia şi Austria erau importante, dar nu atât de importante. După ce am pierdut cu Islanda şi cu Norvegia, cred că atunci au venit criticile corecte şi am abordat meciul cu Austria aşa cum trebuie
- Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
VIDEO. Mirel Rădoi: „În noiembrie ne punem la masă și vedem dacă putem continua sau nu”
Clasamentul în grupa României de Liga Națiunilor:
Programul României în Liga Națiunilor:
- 15 noiembrie, ora 21:45 » România - Norvegia
- 18 noiembrie, ora 21:45 » Irlanda de Nord - România
{{text}}