Al Wasl, formația antrenată de Laurențiu Reghecampf, a pierdut 1-4 cu Bani Yas, echipa pregătită de Daniel Isăilă, în prima etapă din Emiratele Arabe Unite.
Daniel Isăilă a schimbat echipa în această vară. După două sezoane în Arabia Saudită, la Al Hazm, fostul selecționer al naționalei U21 a trecut în Emirate, la Bani Yas, formație care se afla pe locul 9 în momentul întreruperii campionatului precedent. Debutul este unul perfect. A câștigat 2-0 cu Hatta în Cupă, iar astăzi a administrat o înfrângere dureroasă echipei lui Reghecampf și Basarab Panduru, secund la Al Wasl din acest sezon.
Reghecampf și Panduru, învinși de Isăilă
Toate golurile oaspeților au venit în prima parte. Brazilianul Joao Pedro a deschis scorul în minutul 27. Argentinianul Nicolas Gimenez a dublat avantajul 11 minute mai târziu, cu o reușită încântătoare. A luat mingea de la propriul portar, a făcut o cursă de 60 de metri și a șutat necruțător, de la mare distanță.
Localnicul Suhail Al Noobi a stabilit un scor neverosimil la pauză. Reușita gazdelor a fost semnată de Fabio Lima, în minutul 73. Tanzianul John George a stabilit rezultatul final, 4-1, în ultimul minut.
VIDEO. Golul de 0-1
VIDEO. Golul de 0-3
6,98 milioane de euroeste valoarea totală a lotului lui Bani Yas. Al Wasl e cotată la 8,5 milioane de euro
{{text}}