CFR Cluj a câștigat meciul cu FC Botoșani, scor 2-1, și pune presiune pe liderul CS Universitatea Craiova.
CFR Cluj părea să nu aibă vreo emoție în fața unui FC Botoșani decimat, cu o mulțime de absențe. Gabriel Debeljuh a deschis rapid scorul, după 15 minute, dintr-o centrare impecabilă a lui Camora. Oaspeții au ripostat însă prompt, prin Realdo Fili. Albanezul a egalat în minutul 26, cu un șut violent.
CFR Cluj - Botoșani, decis de Vinicius
Dan Petrescu nu a avut stare pe banca gazdelor. S-a certat non-stop cu Sebastian Colțescu și a fost într-un final trimis în tribune. Când presiunea începea să se simtă în tabăra campioanei, Vinicius a ieșit din nou la rampă. De data asta nu a înscris cu capul, ci cu un șut puternic din 12 metri.
3 goluria marcat Vinicius în acest debut de sezon, toate decisive (1-0 cu Hermannstadt, 1-0 cu Djurgarden)
CFR Cluj, presiune pe Craiova
Datorită victoriei de astăzi, CFR Cluj ajunge la 15 puncte după primele 7 meciuri. E în continuare neînvinsă și are de recuperat 3 puncte față de liderul CS Universitatea Craiova. Oltenii mai au și un meci de jucat, mâine, cu Dinamo. FC Botoșani a pierdut a treia partidă la rând și se îndepărtează de locurile de play-off. Ocupă în acest moment locul 7, cu doar 8 puncte strânse în 7 meciuri.
Clasament Liga 1
cFR Cluj - FC Botoșani 2-1
- Au marcat: Debeljuh '15, Vinicius 76 / Fili '27
- Click AICI pentru statistici
- Vezi VIDEO de la meci
CFR Cluj - FC Botoșani, echipe de start:
CFR Cluj: Bălgrădean - Susic, Ciobotariu, Vinicius, Camora - Djokovic, Hoban, A. Păun - C. Deac, Debeljuh, A. Joca
Rezerve: I. Rus - Cestor, L. Aurelio, Carnat, Chipciu, Omrani, Rondon, Vojtus
Antrenor: Dan Petrescu
FC Botoșani: Hankic - Fl. Plămadă, A. Moescu, Șeroni, Țigănașu - D. Croitoru, Ed. Florescu, Ongenda - M. Roman I, Keyta, R. Fili
Rezerve: Ed. Pap, M. Luțu, Melinte, Târșă, Chalakiadakis, Caia, Tîrcoveanu
Antrenor: Marius Croitoru
- Convocați la lotul U21 pentru meciurile cu Ucraina și Malta, Cătălin Itu și Valentin Costache nu au jucat în această rundă, cu FC Botoșani. Fiind considerați contacți ai celor infectați de la naționala de tineret, cei doi au fost izolați de club imediat după sosirea la Cluj, pentru evitarea oricăror probleme. Asta chiar dacă au ieșit negativ la testele de la lot.
- David Croitoru (17 ani), fiul antrenorului moldovenilor, a fost la al doilea meci din carieră în Liga 1, primul din acest sezon.
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj
Arbitru: Sebastian Colțescu / Asistenți: Octavian Șovre, Daniel Mitruți
{{text}}