Tenis

Radu Banciu, aluzii la dopaj după succesul lui Nadal la Roland Garros: „Noroc că s-a apucat de tenis! Dacă era ciclist...”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 17 octombrie 2020

Jurnalistul Radu Banciu a vorbit despre spaniolul Rafael Nadal (34 de ani, 2 ATP) și a făcut o afirmație controversată la adresa acestuia.

Prezentatorul TV a lăsat să se înțeleagă că Nadal, câștigător a 20 de turnee de Grand Slam, ar apela la substanțe interzise pentru a ajunge la performanțele sale istorice. 

„Îmi scrie cineva aici un mesaj lung cu Nadal. Borg și McEnroe reprezentau o altă generație a tenisului, nu Nadal! Noi nu îl apreciem pe Rafael Nadal la justa lui valoare, se pare. Dar eu vă spun doar atât: dacă era ciclist, nu se mai vorbea de mult despre el. Ați avut noroc că s-a apucat de tenis!”, a declarat Radu Banciu în emisiunea „Fotbal All Inclusive” de la Look Sport, citat de Prosport.

În ciclism, controalele anti-doping sunt printre cele mai stricte din lume, iar probele de sânge ale sportivilor sunt testate și la ani buni după încheierea competițiilor. Cel mai cunoscut trișor al sportului pe două roți este Lance Armstrong. În 2013, la 8 ani distanță de la ultimul mare succes, la capătul unei investigații care a durat doi ani, americanul a recunoscut că a apelat la substanțe interzise și a pierdut toate cele 7 titluri câștigate în Turul Franței, cea mai importantă competiție, în perioada 1999-2005. 

Nadal, acuzat de dopaj! A câștigat procesul

În noiembrie 2017, Rafael Nadal a câștigat procesul cu fostul ministru francez al sănătății și sporturilor, Roselyn Bachelot, care îl acuzase că se dopează. Bachelot a fost condamnată la o amendă de 500 de euro cu suspendare și la plata a 10.000 de euro daune către fostul lider ATP.

În 2016, Roselyn Bachelot vorbise despre Nadal într-o emisiune în direct a canalului D8, la puțin timp după vestea cazului pozitiv la Meldonium al Mariei Sharapova. „Știm că faimoasa accidentare de 7 luni a lui Rafael Nadal e de fapt ascunderea unui control pozitiv. Când vezi un jucător că se oprește pentru câteva luni, e din cauză că a fost prins dopat. Nu mereu, dar destul de des", a spus Bachelot. Bachelot făcea referire la absența de 7 luni a lui Nadal, din 2012, cauzată de o accidentare la genunchi, apărută după eliminarea din turul 2 de la Wimbledon. 

Ion Țiriac, reacție tranșantă despre premiile din tenis: „I-am făcut miliardari pe jucători”

Citește mai multe știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.