Situația de la Astra Giurgiu se transformă în comedie. În continuare cu unele restanțe salariale, jucătorii sunt conduși de un secund al lui Edward Iordănescu, Alexandru Radu. „Principalul” din acte nu îndrăznește nici măcar să facă o schimbare în timpul unui meci.
Astra a început dezastruos sezonul acesta, pierzând chiar și cu modesta FC Argeș, și clubul tot mai adună probleme, pe toate planurile. Cea mai gravă o constituie datoriile înregistrate față de fotbaliști. Clubul are în continuare datorii către jucători.
Se adunaseră chiar patru luni restante, apoi conducerea a reușit să stingă o jumătate din datorie, a plătit două salarii. Când l-a demis pe Bogdan Andone, înaintea etapei trecute din campionat, Ioan Niculae credea că avea să-l readucă la Giurgiu pe Edward Iordănescu. Așa ceva nu s-a întâmplat și sunt șanse minuscule ca Edi să accepte revenirea la Astra în condițiile date, cu fotbaliștii neplătiți, demoralizați, lipsiți de chef.
Iordănescu a fost de acord să-l delege pe un secund al lui să conducă echipa temporar, câtă vreme el urmărește dacă e capabil clubul să mai rezolve dintre problemele care s-au strâns. Alexandru Radu, asistentul lui Edi, s-a aflat pe bancă și în runda trecută din Liga 1, în partida pierdută acasă cu FC Voluntari, 2-3.
Scene halucinante cu Budescu: „Eu nu mai joc, că n-are rost!”
El a dirijat și antrenamentele din aceste două săptămâni în care competiția a fost oprită pentru partidele internaționale. Radu e „principal” doar în teorie. De fapt, nici el nu se comportă ca un A1 real, nici jucătorii nu-l tratează ca pe un tehnician adevărat.
Giurgiuvenii au disputat un meci amical într-una dintre zilele trecute. După prima repriză, Budescu s-a enervat și n-a vrut să mai joace. „Mai lăsați-mă cu echipa voastră! Banii nu-i luăm, stăm de luni de zile și așteptăm! Eu nu mai joc!”. Radu l-a sunat pe Iordănescu, ca să-l întrebe cum ar trebui să procedeze în continuare. Edi nu a răspuns, nu avea telefonul la îndemână. Antrenorul de pe bancă s-a blocat fără sfatul tehnicianului de la telefon.
El și echipa lui au întârziat reluarea jocului, cu speranța că Edward avea să sune înapoi. Cum nu a sunat, Astra a început repriza a doua cu zece jucători. Alexandru Radu n-a avut curajul să-l înlocuiască pe Budescu fără să discute înainte cu Iordănescu despre înlocuire!
9 martie 2020e data la care Edward Iordănescu a stat ultima dată pe banca unei formații, la Gaz Metan - CFR 0-0
{{text}}