Alexandru Chipciu (31 de ani), mijlocașul celor de la CFR Cluj, a sărit în apărarea selecționerului Mirel Rădoi (39) și a comentat victoria obținută de echipa sa, 2-1 cu FC Botoșani.
Întrebat despre situația de la echipa națională a României, unde selecționerul Mirel Rădoi a fost criticat serios ca urmare a celor 3 înfrângeri din luna octombrie (1-2 cu Islanda, 0-4 cu Norvegia și 0-1 cu Austria), Alex Chipciu l-a apărat pe Mirel, alături de care a lucrat la FCSB.
„Am o relație foarte bună cu Mirel, l-am plăcut foarte mult la FCSB când mi-a fost antrenor și îmi place stilul pe care vrea să îl imprime la echipa națională. L-am avut pe domnul Pițurcă la echipa națională, ne-am calificat la EURO, apoi pe domnul Iordănescu, la fel, am mai prins un baraj și lumea era nemulțumită, că nu jucăm, că ne apărăm. Acum îl avem pe Mirel, un antrenor care vrea să joace, și suntem nemulțumiți.
Primordial cred că este să ne stabilim un țel. Dacă noi nu suntem deciși pe ceea ce vrem, e foarte greu. Din păcate, ne învârtim într-un cerc de mulți ani de zile. Mirel Rădoi e un antrenor care aduce ceva nou, spune lucruri care te ajută în teren, motivaționale, e foarte bun. Dacă vrem să avem o națională care vrem să paseze și să aibă un fotbal atractiv, atunci trebuie să îl păstrăm pe Mirel Rădoi.
Dacă vrem să avem rezultate, putem aduce antrenori buni pe rezultate. Mie îmi place foarte mult de el, am văzut că toată lumea l-a criticat. Incredibil, lucrurile astea mi se par incredibile, m-am detașat de gândurile astea. Avem tendința de a critica imediat, trebuie să luăm pas cu pas și să restabilim un țel pentru echipa națională”, a spus Chipciu la Look Sport.
Alex Chipciu: „Mister vrea să câștigăm indiferent de jocul pe care îl prestăm”
Chipciu s-a declarat mulțumit de victoria obținută cu FC Botoșani, 2-1, chiar dacă prestația echipei sale a lăsat de dorit.
„Suntem mulțumiți că am câștigat, la noi asta contează cel mai mult. Mister vrea să câștigăm fiecare meci, indiferent de jocul pe care îl prestăm. M-am simțit bine astăzi, având în vedere că am fost accidentat de două ori și am lipsit mult. Mijlocaș stânga am jucat de la Brașov, a fost primul meu post, și cred că aici îmi place cel mai mult.
Urmează meciul de la Sofia, unul greu, știm cu toții că va fi greu de acum înainte ca echipele românești să se mai califice în Europa League. Avem cred că cel mai numeros și bun lot din România, cine va intra va trebui să joace și să aducă punctele și victoria”, a declarat acesta.
Am tremurat serios, e clar că nu am arătat cum ne-am dorit. Important e că am reușit să obținem cele 3 puncte și să ne apropiem de Craiova. Știam că ne va aștepta un meci greu, cu o echipă care joacă fotbal. Dacă aveau tot lotul valid, cu siguranță ar fi fost mult mai greu
- Cristi Bălgrădean, portar CFR Cluj
{{text}}