La Brașov, bătălia electorală dintre Allen Coliban (USR-PLUS) și George Scripcaru (PNL) s-a încheiat cu victoria primului. Cei doi poartă în continuare o dispută de la distanță pentru marca „FC Brașov”, iar noul edil se bucură și de susținerea ex-premierului și colegului de alianță Dacian Cioloș.
- CONTEXT: În timp ce proaspătul primar Allen Coliban a început să susțină din ce în ce mai activ S.R. Brașov, echipa din L3 pe care suporterii o consideră continuatoarea lui FC Brașov, învinsul George Scripcaru sprijină Corona Brașov (formație pe care a reînființat-o în timpul mandatului său și prin intermediul căreia spera că poate obține fuziunea cu echipa suporterilor - aceștia au refuzat).
- Marca istorică nu-i aparține, deocamdată, niciuneia dintre cele două entități.
- Săptămâna trecută, fostul premier Dacian Cioloș a fost prezent alături de aliatul politic Allen Coliban la meciul lui S.R. Brașov. Cu fularul la gât, Cioloș a trecut de la cântece de galerie și conduită de ultras la colectat semnături pentru viitoarele alegeri.
Au trecut deja cinci ani de când Brașovul, unul dintre orașele de tradiție din fotbalul românesc, nu mai are vreo reprezentantă în prima ligă. „Sufocată” de probleme financiare, vechea echipă a intrat în faliment în 2017, lăsând în spate o istorie bogată, veche de peste 80 de ani.
În același 2017 fatidic pentru fotbalul brașovean, într-o încercare de a readuce la viață „rămășițele” clubului de suflet, fanii „stegarilor” au aderat la modelul implementat în mai multe locuri din țară: au înființat, din propriile resurse, echipa suporterilor, pe care o consideră continuatoarea de drept a „Steagului Roșu”.
Fanii „stegarilor” nu și-au abandonat idealul.
Allen Coliban a câștigat alegerile, dar și simpatia suporterilor
Înapoi în prezent: S.R. Brașov - creația fanilor - se află în Liga 3 și încearcă să facă pașii corecți către revenirea în primele două ligi. Cu o masă consistentă de suporteri în spate, dar și cu susținerea - deocamdată neoficială - a noului primar Allen Coliban, „Steagul” e pe locul 2 în Seria V și nădăjduiește că are, în sfârșit, un proiect suficient de robust cât să-i asigure promovarea.
Totuși, misiunea nu-i nici pe departe la îndemână. Una dintre contracandidatele „Steagului” - chiar liderul seriei - e Corona Brașov, echipa reînființată în urmă cu un an cu larga susținere a fostului primar George Scripcaru. Deși a pierdut fotoliul de primar la alegerile locale din septembrie, Scripcaru continuă să aibă o influență importantă la Corona Brașov, echipă pe care încearcă s-o țină în viață mai mult pentru a rivaliza cu celălalt proiect din oraș.
Așa s-a ajuns ca Allen Coliban, primarul ales, să se apropie treptat, încă din timpul campaniei, de proiectul suporterilor. „Fanii lui S.R Brașov l-au simțit aproape pe Coliban și i-au adus ceva voturi la alegeri”, dezvăluie sursele Gazetei din orașul de la poalele Tâmpei.
Fără să-și exprime susținerea pentru S.R. Brașov la nivel declarativ, Allen Coliban a început să meargă pe stadion la meciurile din Liga 3 ale „stegarilor”. A fost prezent pe „Tineretului” la duelul de week-end-ul trecut cu Kids Tâmpa Brașov, dar și ieri, în deplasarea de la Târgu Secuiesc. Cei prezenți l-au simțit implicat în problemele echipei, proaspătul edil chiar afișându-se cu fularul galben-negru la gât.
Allen Coliban (indicat de săgeată), în deplasarea de la Târgu Secuiesc„Ultrasul” Dacian Cioloș a cântat cu galeria, apoi a dat-o pe strâns semnături
Victoria surprinzătoare a USR-ului la Primăria Brașov, administrată în ultimii 16 ani de George Scripcaru, a făcut posibil și evenimentul neobișnuit petrecut săptămâna trecută. Atunci când, pe lângă Allen Coliban, la meciul lui S.R. Brașov de pe teren propriu și-a făcut apariția și fostul premier Dacian Cioloș, actualmente președinte al formațiunii politice PLUS.
Captură YouTube Alianța USR PLUS
Cioloș a urmărit meciul alături de Coliban - și el tot cu fularul la gât - ba chiar s-a comportat ca un ultras, scandând alături de fani pentru jucătorii „stegarilor”.
Fostul prim-ministru a profitat la maximum de ieșirea în „teritoriu”: la un moment dat, a ignorat meciul și a început să strângă semnături de la cei prezenți. Miza? Viitoarele alegeri parlamentare din decembrie.
A fi sau a nu fi FC Brașov
Dincolo de strategiile electorale puse la cale la doi pași de dreptunghiul verde, bătălia pentru mărcile „FC Brașov” continuă. Ele au fost cumpărate iarna trecută de George Scripcaru și se află în prezent în „sertarele” primăriei cucerite de Coliban.
Viitorul „Steagului” rămâne deocamdată în ceață, însă situația s-ar putea clarifica în curând: Coliban le-a mărturisit deja locuitorilor din Brașov că „trebuie aleasă o echipă reprezentativă pentru oraș”, astfel că o ipotetică promovare în Liga 2 a clubului suporterilor ar putea limpezi situația de sub Tâmpa.
Cronologia evenimentelor de la Brașov din ultimii 5 ani:
- 2015: FC Brașov retrogradează din Liga 1;
- 2017: după doi ani în liga secundă, „stegarii” intră în faliment și se „dizolvă”;
- 2017: suporterii înființează S.R. Brașov;
- 2018: afaceristul Simon Maurer începe să investească la S.R. Brașov, dar își retrage finanțarea după un singur an;
- 2018: echipa suporterilor promovează în Liga 3;
- 2019: Fostul primar George Scripcaru reînființează și sprijină, prin intermediul Primăriei, concitadina Corona Brașov. În prealabil, acesta încercase să preia S.R. Brașov, însă negocierile cu suporterii au picat.
- 2020: S.R. Brașov e tot în Liga 3, susținută, încă neoficial, de noul primar Allen Coliban. Vechea marcă a FC Brașov nu-i aparține însă niciuneia dintre cele două entități.
{{text}}