CS Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 28 al partidei cu Dinamo, din penalty.
- Dinamo - CS Universitatea Craiova este liveTEXT AICI de la ora 21:30!
UPDATE ora 23:10. Într-o reacție pentru GSP.ro, fostul arbitru internațional Cristi Balaj s-a pronunțat asupra fazei și nu are dubii. „Este un penalty obținut de Marius Constantin, care a profitat de folosirea bratelor de către apărător. Cu toate ca inițial arbitrul a atras atenția jucătorilor sa nu mai țină, apărătorul de la Dinamo a ținut insistent adversarul. Tinerea exista și in momentul in care mingea a intrat in joc. Conform noilor prevederi, mai ales de când a apărut VAR-ul, o asemenea folosire a brațelor se sancționează".
_______________________
Prima jumătate de oră a partidei de pe Arena Națională a fost una echilibrată, fără vreo șansă clară de gol. Echilibrul a fost rupt în minutul 27, când experimentatul Ante Puljic l-a ținut în careu pe Marius Constantin.
Penalty în Dinamo - Craiova
La un corner executat din flancul stâng, fundașul central croat l-a luat în brațe cu ambele mâini pe Constantin și nu i-a dat drumul nici în momentul în care mingea era deja în aer. Excelent plasat, arbitrul Horațiu Feșnic n-a ezitat nicio clipă și a dictat lovitură de la 11 metri, fiind acoperit de regulament. Constantin a știut când să cadă și a profitat de imprudența lui Puljic, care a fost sancționat cu cartonaș galben.
Alexandru Cicâldău și-a asumat rolul de executant. A tras în stânga portarului, a fost ghicit, dar mingea a intrat cu șansă în poartă.
VIDEO EXCLUSIV. Ce a remarcat Adrian Porumboiu la GSP Live
Dinamo - Craiova, penalty comentat de Adrian Porumboiu
Adrian Porumboiu a intervenit la GSP Live și a lămurit faza.
Faza se compune din două părți. În primul rând trebuie să vedem dacă mingea era în joc momentul în care a avut loc ținerea lui Marius Constantin. Atunci erau circumstanțe de penalty. Dacă a acordat 11 metri pentru faza a doua, când cade în careu Marius Constantin, iar apărătorul dinamovist e cu mâna pe spatele lui, dar nici nu-l trage, nici nu-l împinge, atunci cade foarte ușor. Nu este penalty dacă a acordat acolo.
Nu îmi dau seama când a executat lovitura de la colț și momentul în care a fost dictată sancțiunea. Dacă a dat penalty în momentul în care cade Constantin, e greșit. Dacă îl trage, căderea este altfel. O mână pe spatele unui jucător advers nu poate provoca o astfel de cădere
În plus, o eroare incontestabilă. E de neconceput. Cum să nu repeți această lovitură de la 11 metri, când un jucător intră în suprafața de pedeapsă?
- Adrian Porumboiu, la GSP Live
Dinamo - Craiova, echipele de start:
Dinamo: Rene - Sorescu, Puljic, R. Grigore, A. Radu - Gol, Aleix Garcia - Mihaiu, Valle, Camara - Nemec
Rezerve: Mejias - Abdoulaye Ba, Ehmann, Sibulo, Anton, Fabbrini, Magaye Gueye, Bani, V. Borcea
Antrenor: Cosmin Contra
Craiova: Pigliacelli - C. Olteanu, Bălașa, M. Constantin, N. Bancu - Nistor, Ov. Bic, Cicâldău - Bărbuț, A. Ivan, Baiaram
Rezerve: A. Marinescu - Vătăjelu, Acka, V. Constantin, Mateiu, Căpătînă, Ofosu, Tudorie, Mamut
Antrenor: Cristiano Bergodi
{{text}}