International   •   Campionate   •   PREMII

Samuel Eto'o, nemulțumit după ce au fost publicate nominalizările pentru cei mai buni fotbaliști ofensivi din istorie: „E lipsă de respect, France Football!”

Samuel Eto'o

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 19 octombrie 2020

În ciuda faptului că premiile obișnuite Ballon d'Or nu se desfășoară în 2020, a existat o actualizare a proiectului Ballon d'Or Dream Team, fiind anunțată lista scurtă a atacanților.

Astăzi a apărut o listă a candidaților, care include unele dintre cele mai mari nume din istoria fotbalului. Revista France Football a lansat lista care are scopul de a crea un „11” istoric, în semn de recunoștință pentru realizările unora dintre cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor. 

În conformitate cu formatul procesului de votare, France Football a împărțit linia de atac în trei zone: stânga, centru și dreapta. În fiecare dintre aceste categorii există 10 jucători care alcătuiesc lista finală.

  • Stânga: Blohin, Geaici, Rivaldo, Cristiano Ronaldo, Rivelino, Ronaldinho, Giggs, Rummenigge, Henry, Stoichkov
  • Centru: Bergkamp, ​​Gerd Muller, Cruyff, Romario, Dalglish, Ronaldo Nazario, Eusebio, Van Basten, Kocsis, Weah
  • Dreapta: Beckham, Jairzinho, Best, Keegan, Eto'o, Matthews, Figo, Messi, Garrincha, Robben

Interesant este că nu există niciun jucător spaniol selectat printre atacanți, chiar dacă, de-a lungul timpului, ibericii au avut jucători precum Gento, David Villa și Raul. „11”-le ideal va fi dezvăluit pe 17 decembrie, după ce toate voturile vor fi numărate.

Eto'o, dezamăgit de ancheta făcută de France Football

Samuel Eto'o s-a arătat dezamăgit de decizia luată de prestigioasa publicație, aceea de a fi nominalizat pentru premiul de cel mai bun atacant dreapta, deși a evoluat în cea mai mare parte a carierei în centrul ofensivei. Acesta a publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care critică decizia francezilor de a-l nominaliza pe respectiva poziție: „Mulțumesc, dar am jucat doar un sezon sau două în dreapta. În cei 25 de ani de carieră, am evoluat ca atacant central. E lipsă de respect, France Football”.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.