Diverse

EXCLUSIV Momente șocante » Tudor Gheorghe, drogat cu heroină și dezbrăcat în cadă: „Dădeam din mâini, mi s-a rupt filmul!" » Incredibil ce a urmat

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 21 octombrie 2020

Tudor Gheorghe, muzician, poet, cântăreț și compozitor, a venit în studioul Gazetei Sporturilor la „Prietenii lui Ovidiu", pentru o ediție explozivă ce va fi difuzată în această seară, de la ora 20:00. Artistul în vârstă 75 de ani a povestit un episod incredibil din cariera sa: cum a depășit orele de coșmar după ce s-a drogat cu heroină în Statele Unite ale Americii!

  • Interviul eveniment integral e ASTĂZI, de la ora 20:00, pe VIDEO.GSP.RO și pe paginiile de Facebook și de YouTube ale Gazetei Sporturilor;

- Maestre, am auzit că ai o poveste ciudată, dar interesantă, din America. Ce-ai făcut?
- A fost o experiență! Eram la un prieten la Long Island. Ne-am întâlnit într-o seară cu doi doctori și ei plecați din România. A venit vorba de drogați și de chestii d-astea. I-am spus că i-am văzut cum erau vai de mama lor... Și m-au întrebat: "Vrei să vezi cum e?". Curiozitatea, normal! Era heroină. Și m-au injectat.

- Te-ai lăsat pe mâna lor?
- Ovidiu, nebunia a fost că i-am pus să mă și filmeze. Am stat cu ei de vorbă, am devenit volubil, dar odată mi s-a dus filmul. M-am dus să mă culc, într-o casă d-asta tipic americănească, livingul jos și sus dormitoarele. Am urcat, dar în loc să mă duc să mă culc în dormitor, m-am dezbrăcat în pielea goală și m-am culcat în cadă. Dădeam din mâini, ultima imagine pe care o văzusem era cum ninge. Totul era argintiu, era o nebunie.

- Și-ai dormit în cadă?
- M-am trezit cu o sete și-o foame de dulce... Îmi scrisese Emil pe-un carton: „Ai tort de înghețată! Coca-Cola". M-am trezit cu o durere de cap! Nu m-a durut capul niciodată, dar de data asta mă durea aerul din jurul capului. Dacă puneam mâna mai aproape de cap îmi crăpa! Ăia stăteau jos și se uitau la mine. „Cum e?". „Nenorocire!".

- Și ce Dumnezeu ai făcut?
- Mi-au zis așa. „Avem două variante. Ori mai facem o doză mică și-ți ia durerea cu mâna, ori bei ca pe bere sticla asta de whisky". „Să nu mai văd chestia aia cu seringă. Dă-mi whisky-ul". Am fost aproape de comă alcoolică și m-am dus în pat. După 48 de ore mi-am revenit, dar ca actor trebuia să știu experiența asta. Dumnezeu să vă ferească copilașii de chestia asta. Salut, din momentul ăla nu mi-a mai trebuit. A fost o experiență pe care am făcut-o de nebun total, dar asta a fost!

Diseară, de la ora 20:00, o oră excepțională cu Tudor Gheorghe în studioul lui Ovidiu Ioanițoaia! Dezvăluiri incredibile din cariera lui Tudor Gheorghe. O oră de colecție ce nu trebuie ratată, în care aflăm:

  • Cum a trăit fără tată care a fost condamnat la 22 de ani de închisoare
  • Ce probleme a avut în timpul studiilor și cum și-a declarat tatăl dispărut
  • De ce i-au fost interzise spectacolele și ce ordin a dat Elena Ceaușescu
  • Cum l-a cunoscut pe Nicolae Ceaușescu la o serbare de Zilele Recoltei
  • Povești despre Universitatea Craiova, amintiri de la antrenamente și meciuri
  • Ce sporturi a făcut și la ce se uită acum la televizor
  • Ce părere are despre Simona Halep, Gică Hagi și Gică Popescu
  • Mesaj clar pentru jucătorii echipei naționale și selecționerul Mirel Rădoi
  • Povești neștiute dintr-o carieră impresionantă ale maestrului.

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.