ESports   •   League of Legends   •   LoL

Top Esports, revenire istorică la Shanghai » Nu s-a mai întâmplat niciodată asta în LoL

Cei de la Top Esports au trăit periculos în fața celor de la Fnatic, revenind de la două partide pierdute.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 20 octombrie 2020

Cei de la Top Esports au trăit periculos în fața celor de la Fnatic, revenind de la două partide pierdute.

Alături de DAMWON, TES este văzută drept mare favorită la titlu, dar a fost surclasată în multe momente în această confruntare, iar jocul colectiv a lăsat de multe ori de dorit, ceea ce poate fi un semnal de alarmă. 

Calificare dramatică în dauna celor de la Fnatic

Chinezii se așteptau ca rivalii să își formeze tactica în jurul lui Selfmade, care avusese un turneu excelent, dar Fnatic a surprins când și-a concentrat atacurile pe culoarul de jos, acolo unde Rekkles și Hlyssang i-au chinuit rău pe JackeyLove și Yuyanjia.  


Hlyssang a făcut diferența în ambele partide, iar prăbușirea sistemului defensiv în josul hărții a anulat toate avantajele obținute în celelalte zone, iar luptele dintre echipe le-au cauzat probleme asiaticilor. 

Fnatic era la o o partidă de o victorie răsunătoare, așa că cei de la TES trbuiau să schimbe ceva, iar mișcarea câștigătoare a venit când i s-a acordat libertate de acțiune jucătorului de junglă, Karsa, care trebuia să fie mult mai agresiv la început de joc. 

Impactul acestuia le-a permis celorlalți colegi să se distanțeze la început. Această strategie a schimbat soarta calificării, pentru că avantajele obținute rapid au cântărit în luptele dintre echipe, iar Fnatic n-a mai reușit să își facă jocul obținut în jurul lui Rekkles sau Selfmade. În partida decisivă a apărut la rampă și Yuyanjia care s-a revanșat pentru rundele dezamăgitoare precedente, iar la final TES a reușit o calificare dramatică, spre dezamăgirea totală a fanilor celor de la Fnatic.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.