Sporturi   •   Handbal   •   DINAMO - SPORTING 25-27

Căpitanul Dan Savenco, concluzii după eșecul cu Sporting: „Nu am arătat inimă, dorință. Cel mai prost meci al lui Dinamo în ultimii ani!”

+13 Foto
Căpitanul lui Dinamo, Dan Savenco, face radiografia nefardată a meciului cu Sporting, scor 25-27. Foto: Raed Krishan

Articol de Marian Ursescu   —  marți, 20 octombrie 2020

Căpitanul lui Dinamo, Dan Savenco, face radiografia nefardată a meciului cu Sporting, scor 25-27. ”Trebuie să ne fie rușine! Nu așa se prezintă o echipă la debutul în cupele europene!”

Dan Savenco e căpitanul lui Dinamo, stâlpul apărării "câinilor". Cu Sporting a jucat și el în nota echipei, și defensiva dinamovistă nu a mai fost acea redută de netrecut. O recunoaște cel mai vechi jucător al echipei din Ștefan cel Mare.

- Dane, ați pierdut voi meciul ăsta sau l-a câștigat Sporting?

- Cu siguranță, a fost un meci câștigat de ei, au fost mai buni în seara asta. Din păcate, la ora meciului nu am fost pregătiți, din punctul meu de vedere e cel mai slab meci din ultimii doi ani. Dacă jucam două săptămâni nu câștigam la felul cum ne-am prezentat!

- Prima repriză ați început bine, ați condus...

- Dacă am fi câștigat acest meci, ne păcăleam! Nu aceasta este fața echipei, nu așa trebuia să ne prezentăm. Este dureros, am muncit, acum putem găsi scuze. Dar nu am avut dorință, suflet, inimă. Meciul se câștigă și cu inima, nu doar cu fizicul. Trebuia minte, dăruire. Și eu sunt în aceeași oală, nu am reușit să-i motivez pe colegi. Este dureros, dar nu mai putem face nimic.


Prea mult individual

- S-a jucat prea mult individual, cu mingea în mână?

- În seara asta, nu am avut joc colectiv. Nu am fost conștienți de puterea grupului. Considerăm că putem câștiga un meci individual? Nu, noi am făcut rezultatele de până acum prin puterea grupului, prin unitate și dăruire. Când încerci să câștigi un meci de unul singur, nu reușești niciodată, nici în campionatul intern!

- Lipsa suporterilor cât s-a resimțit?

- Lipsa suporterilor se vede, ei ne transmit energia, motivația, dar acum căutăm scuze? Tuturor le lipsesc suporterii. Ce facem, dacă nu mai avem suporteri nu mai jucăm? Ei sunt în fața televizorului, ne susțin.


- Atunci lipsa antrenorului?

- A contat lipsa antrenorului, dar și a celorlalți jucători care sunt în izolare. Într-adevăr, antrenorul e cel mai important, el dirijează. Fiecare jucător de la Dinamo a fost adus însă pentru valoarea pe care o are. Orice jucător, chiar cel care joacă două minute, e la fel de important.

"Nu asta vor să vadă suporterii!"

- Vă puteți reveni?

- Cu siguranță. Am pierdut din cauza noastră. Consider că nu am avut concentrare în seara asta. Nu asta este ceea ce toți suporterii își doresc. Ne-am prezentat rușinos.

- Mergeți acum în Suedia, mai întâi e meciul cu CSM București...

- De mâine trebuie să corectăm lucrurile negative, să învățăm din greșeli. Mergem la Sf. Gheorghe, nici nu știu dacă jucăm acolo, unde jucăm. E starea asta de incertitudine, dar ce putem face? E greu pentru toți. Dar noi ne-am ales meseria asta. De asta suntem plătiți. Dacă nu doream să plec de acasă, mă făceam farmacist și stăteam la birou. Mi-am ales să fac meseria asta, merg și joc, dar trebuie să și câștig! 

Dacă jucam două săptămâni nu câștigam cu Sporting la felul cum ne-am prezentat!



E greu fără suporteri, nu știm unde jucăm, când jucăm, e o stare de incertitudine, dar asta e pentru toți. Dacă nu doream să plecăm de acasă, mă făceam farmacist.

Dan Savenco, căpitan Dinamo

Citește mai multe știri din handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.