Fotbal   •   Liga 1   •   PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV. Poveste colosală cu Nicolae Dobrin: „Gicule, care-i, mă, tactica ta?”. „Le arunc geanta cu bani. Aia e poarta ălora. O băgați în ațe, luați banii, nu, iete cioaca!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 21 octombrie 2020

Tudor Gheorghe, muzician, poet, cântăreț și compozitor, a venit în studioul Gazetei Sporturilor la „Prietenii lui Ovidiu".

Maestrul a vorbit în cadrul emisiunii despre Universitatea Craiova, Gică Hagi, Nicolae Dobrin și Simona Halep, dar și despre programul pe care-l are în ceea ce privește sportul.

- Tu ești cu Universitatea. Pe stadionul ăsta nou ai fost?

- O singură dată, să văd cum arată. Nu mă mai tentează, nu mă interesează. Nu mai e spiritul ăla, nu mai e spiritul Universității Craiova! Îmi pare rău... Mai e și cearta cu Mititelu. Eu, oricum, acasă am două treninguri: unul de la Mititelu și unul al ăstora de astăzi.


- Ambele echipe sunt pe primele locuri în clasament. 

- Ăștia ai lui Mititelu s-ar putea să intre în Liga 1. Dar știi de ce mi-e teamă?! Că în loc să facem o echipă a oltenilor, noi avem două și ne certăm între noi. Oricum, eu mă consider la mijloc. Nu mă mai interesează, chiar dacă mă uit. Și la Cluj publicul e împărțit, iar lumea o iubește mai mult pe U Cluj, decât pe CFR.

- Tu faci sport?

- Sigur. Îmi fac kilometrii mei pe zi, chiar dacă nu mai am voie să alerg că am probleme cu spatele. Și-atunci, doctorul mi-a zis să merg la pas, fac șase-șapte kilometri pe zi. Mai fac și gimnastică de mobilitate că am nevoie de asta și urmăresc toate sporturile cu mare bucurie.

- Cel mai mult te uiți la fotbal?

- Nu, nu. Nu mai sunt apropiat de fotbal, nici de tenis. Mă uit la ciclism, la automobilism, la volei, la baschet. Tot ce e competiție îmi place. Și-mi place și de Halep, chiar dacă nu-mi place tenisul ei. Mie îmi place determinarea acestei fete. O iubesc pentru asta. Tenisul e plictisitor, dar ea luptă până moare. E mare lucru!

- Te întreb și pe tine: Hagi, Balaci sau Dobrin?

- E greu să faci comparații între Hagi și Dobrin. Hagi, Dobrin, Balaci, ei sunt aici. Asta e tripleta de aur. Fotbaliști de mare calitate am avut mulți, dar ăștia au avut scânteie. Mă gândesc dacă nu l-ar fi rupt pe Balaci și-ar mai fi jucat încă cinci ani. Vezi ce înseamnă destinul?


- Dar Hagi a fost genial. 

- Absolut genial! Mie mi-a plăcut dintotdeauna el. Dobrin, de pildă... Am o întâmplare genială cu el. Ajunsese antrenor la FC Argeș și eu eram la Timișoara. "Gicule, care-i, mă, tactica ta? Ce le spui ălora în vestiar înainte de meci?". S-a uitat, așa, la mine, ca la un tâmpit: "Ce să le spui? Le arunc geanta cu bani. Aia e poarta ălora. O băgați în ațe, luați banii, nu, iete cioaca!". Era genial.

URMĂREȘTE AICI ÎNTREAGA EMISIUNE CU TUDOR GHEORGHE

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.