După victoria lui Juventus de aseară împotriva echipei antrenate de Mircea Lucescu (75 de ani), Dinamo Kiev, Cristiano Ronaldo (35 de ani) a postat pe rețelele de socializare un videoclip în care cântă și dasează pe bicicletă, chiar dacă este izolat din cauza infectării cu coronavirus.
Cristiano Ronaldo a fost depistat pozitiv cu coronavirus în urmă cu aproximativ o săptămână, în timp ce se afla în cantonamentul echipei naționale a Portugaliei. Acesta a ratat meciul cu Suedia și a fost adus în Italia imediat după, stârnind un întreg scandal din cauza normelor de izolare pe care este acuzat că nu le-a respectat.
Astăzi, Cristiano a postat un filmuleț pe rețelele de socializare în care apare cu o nouă frizură și pedalează pe bicicletă în timp ce asculta muzică, fiind foarte fericit că nu a fost afectat de virus. Din imagini se poate observa că alături de el este și logodnica sa, Georgina, cea care îl și filmează pe celebrul fotbalist.
{{text}}