Tenis

FOTO După ce s-a spus că se îmbracă de la second hand, Patricia Țig le dă o lecție de modestie criticilor: „Am depășit asta de ceva timp”

+15 Foto
Patricia Țig, la Roland Garros 2020 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 22 octombrie 2020

Patricia Țig (26 de ani, 57 WTA), a doua cel mai bine clasată jucătoare de tenis din România, după Simona Halep (2 WTA), este un caz aparte în tenisul de top.

Sportiva română evoluează fără sponsor tehnic, în ciuda faptului că este aproape de a intra în top 50 jucătoare ale lumii. Patricia spune că semnarea unui contract cu un sponsor nu este prioritar pentru ea, și are un răspuns elegant pentru cei care i-au criticat stilul vestimentar de-a lungul timpului.

Patricia Țig: „Nu mă îmbrac de la second hand”

„Eu am încetat de mult să mă mai gândesc la acest lucru. Cred că este vorba despre o chestie de orgoliu a sportivilor, pe care eu am depășit-o de ceva timp. Nu cred că vor fi șanse să semnez cu un sponsor prea curând, dar dacă vor fi și îmi vor conveni, foarte bine! Pentru mine este foarte important să aleg ceea ce îmi place și echipamentul în care mă simt bine, nu contează ceea ce scrie pe mine.

Nu citesc presa și comentariile, dar Răzvan (n.red. – soțul și antrenorul Patriciei) îmi mai spune câteodată: «Uite că unii spun că te îmbraci de la second hand», sau chestii de genul acesta. Nu, nu mă îmbrac de la second hand, ci de la H&M, seamănă așa cumva cuvintele…”, a declarat sportiva pentru ProSport.

În lipsa unui sponsor tehnic, Patricia traversează cel mai bun moment al carierei. Niciodată nu a fost poziționată în clasamentul feminin mai bine decât este acum (locul 57), iar în urmă cu puțin mai mult de o lună a câștigat primul ei titlu WTA, la Istanbul, după ce a trecut în finală de canadianca Eugenie Bouchard, scor 2-6, 6-1, 7-6 (4)!

Mă simt foarte bine în hainele cu care mă îmbrac și cred că asta este cel mai important. Nu am de gând să dau explicații nimănui, că de ce nu îmi iau nu știu ce haine și de ce nu mă îmbrac într-un anume fel pentru că nu acesta este scopul meu în viață 
- Patricia Țig

Citește mai multe știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.