Mijlocașul francez Aissa Laidouni (23 de ani) a reușit saltul anului în fotbal: din rezervă la FC Voluntari, în titular pe Camp Nou, în Barcelona – Ferencvaros 5-1, din grupele Champions League.
Laidouni a evoluat 63 de minute contra Barcelonei, în primul meci din grupele Ligii Campionilor, și a avut o prestație bună, deși în finalul sezonului trecut nu mai juca la FC Voluntari.
În play-out-ul sezonului 2019-2020 din Liga 1, Laidouni a ratat ultimele patru partide. Acesta nu a fost în lot la meciurile cu Sepsi, Poli Iași, Dinamo și Chindia, astfel că ultima partidă jucată a fost pe 17 iulie, când a bifat 34 de minute contra Academicii Clinceni.
23 de partideși un gol a reușit Laidouni la FC Voluntari în sezonul trecut
Acum, francezul a bifat deja 10 meciuri pentru Ferencavaros, în toate competițiile, reușind o pasă de gol
Aissa Laidouni (albastru), într-un meci Voluntari - FCSBLaidouni, transfer ratat la FCSB
Aissa Laidouni rămăsese blocat la FC Voluntari în iulie 2017, după ce agenții lui anulaseră un transfer la FCSB care păruse la un moment dat ca și făcut. Becali și conducerea de la Voluntari ajunseseră la un acord, Gigi ar fi plătit 200.000 de euro ca să-l obțină pe jucătorul francez. Și îi promitea lui Laidouni un salariu de 10.000 de euro lunar. Fiindcă patronul de la FCSB a ținut la principiul conform căruia el nu le achită comisioane impresarilor, afacerea avea să pice. După stagiunea petrecută în coada clasamentului din România, pe francez l-a cumpărat Ferencvaros, campioana Ungariei. Verzii au plătit 600.000 de euro către FC Voluntari, un preț triplu față de acela negociat cu Becali.
Salariu de 21.000 de euro
Ungurii îi achită lui Aissa un salariu de 21.000 de euro lunar. Contractul e încheiat pentru patru sezoane și prevede creșterea salariului lunar cu câte o mie de euro, de la un sezon la altul. Ceea ce înseamnă că Laidouni va câștiga la Budapesta peste un milion de euro, cu tot cu bonusurile condiționate de performanțele individuale și de ale echipei.
De-a lungul carierei, Laidouni a mai jucat la Angers B, Les Herbiers, FC Chambly. La FC Voluntari a ajuns în iulie 2018.
500.0000 de euroeste cota lui Laidouni, potrivit transfermarkt
{{text}}