International   •   Europa League   •   CFR CLUJ

ȚSKA Sofia - CFR Cluj, fără măsuri de distanțare! Fanii s-au înghesuit, fără măști, în tribunele arenei „Vasil Lesvki”

+6 Foto
FOTO: Sportal.bg

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 22 octombrie 2020

Aproape 12.000 de bulgari asistă la înfruntarea dintre ȚSKA Sofia și CFR Cluj, din grupele Europa League. 

  • ȚSKA Sofia - CFR Cluj se joacă astăzi, de la 19:55, liveTEXT AICI și în direct la TV pe Telekom Sport 1, Digi Sport și Look Plus. 

Autoritățile din Bulgaria au permis accesul fanilor la partida dintre ȚSKA Sofia și CFR Cluj. Pe arena „Vasil Levski” din Sofia vor pătrunde aproximativ 12.000 de persoane, 30% din capacitatea stadionului. 

ȚSKA Sofia - CFR Cluj, cu fani în tribune


Suporterii s-au înghesuit și la propriu și la figurat, cu mai bine de o oră înaintea partidei. Spațiile marcate special pentru păstrarea distanței sociale nu au fost respectate, iar măștile erau opționale. Foarte rare au fost cadrele în care fanii le purtau regulamentar. 

Situația pandemiei de Covid-19 în România vs Bulgaria

Pe teritoriul României, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.902 cazuri noi de coronavirus, ducând totalul la 196.004. Bilanțul deceselor de la debutul pandemiei este de 6.163, la o populație oficială de puțin peste 19 milioane de locuitori. 


Pe teritoriul Bulgariei, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.472 de cazuri noi de Covid-19. Totalul a ajuns la 33.335 de cazuri confirmate, în timp ce bilanțul deceselor este de 1.048. Populația oficială a vecinilor din Sud este de puțin sub 7 milioane de locuitori. 

VIDEO. CFR Cluj începe o nouă aventură europeană

Citește și alte știri despre Europa League: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.