De ziua lui, Ianis Hagi (22 de ani) a fost aproape de gol, dar Kemar Roofe (27 de ani) i-a făcut cadou reușita serii, lob de la centru. Și a intrat într-o altercație cu antrenorul gazdelor care a scăpat de sub control
Excelent start de sezon în Europa League. Performanță solidă a echipei și trei puncte câștigate în deplasare. Nu putea fi mai bine pentru a celebra ziua mea. Mulțumesc tuturor pentru felicitări". Mesajul lui Ianis Hagi, la a 22-a aniversare, vine după succesul cu Standard (2-0) care a avut de toate. Lupte crâncene pentru minge, 30 de minute de potop biblic, un gol fenomenal de la centrul terenului, cadoul neprevăzut primit de Ianis, plus o bătaie generală la final, pe gazonul din Liege.
„Un moment de geniu”
„Joc fotbal profesionist din 1998, însă acesta e cel mai frumos gol văzut live, cu ochii mei. A fost un moment de geniu, execuție de clasă mondială. Nu cred că voi mai fi martorul unuia mai bun!”, a declarat uimit Steven Gerrard. Kemar Roofe a închis tabela cu un lob magnific, candidat deja la Premiul Puskas, balonul îmbibat cu apă neîmpiedicându-l să trimită perfect peste portarul Bodart.
Conflict cu stafful gazdă
Același atacant jaimaican, intrat în locul lui Morelos, a aprins scânteia scandalului. După fluierul final, a avut o altercație cu un membru al staffului lui Standard. Apoi și cu Zinho Vanheusden, s-a implicat imediat Morelos și unii colegi de la Rangers, iar de-aici situația a scăpat de sub control. Hagi n-a participat, nici nu s-a remarcat în teren decât printr-un șut de la 30 de metri, aproape de gol. A primit însă un cartonaș galben în prima repriză și a fost înlocuit de Gerrard în minutul 67.
{{text}}