Luka Jovici (22 de ani) este acuzat de autoritățile din Serbia pentru încălcarea carantinei în martie, când a fugit ca să participe la aniversarea iubitei.
Luka Jovici are probleme și la Real, unde nu confirmă deloc investiția făcută de club în 2019, dar și în afara fotbalului. Atacantul de 22 de ani n-a scăpat de dosarul penal din Serbia, unde a omis pe 19 martie să respecte carantina impusă de autorități, după ce fugise, încălcând restricțiile din Spania. Potrivit agenției Taniug, procuratura din Belgrad l-a pus sub urmărire și a cerut șase luni de închisoare, un tribunal urmând să se pronunțe astăzi în privința acuzațiilor împotriva lui Jovici.
30.000 de euro și scapă?
Fostul golgheter al lui Eintracht Frankfurt trebuie să plătească o amendă de 30.000 de euro, care i-ar îndulci pedeapsa solicitată de procurori pentru zădărnicirea combaterii pandemiei de COVID-19 în perioada stării de alarmă instituite de guvernul sârb. În urmă cu o lună și jumătate, Luka a devenit tătic pentru a doua oară, actuala logodnică, Sofia Milosevici, dăruindu-i tot un băiețel.
{{text}}