Liga 1

"Huligan"

Articol de Dan Brie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cei de la Oţelul îl fac praf pe Meszaros după ce antrenorul clujenilor l-a înjurat pe Szekely

Szekely, jucător vîndut anul trecut de "U" Cluj la Oţelul pe 25.000 de euro, a devenit sîmbătă inamicul numărul 1 sub Feleac după ce le-a scos din joc două piese, Savu şi Milan Jovanovici. De fiecare dată, arbitrul Colţescu a arătat cartonaşul roşu, înşelat şi de căderile gălăţeanului.

Imediat după prima eliminare, Szekely a intrat sub tirul înjurăturilor lansate de pe margine de tehnicianul Clujului, Alpar Meszaroş. "N-am mai auzit în viaţa mea aşa ceva! La antrenori, Universitatea e în C", a zis Grigoraş.

Deşi putea s-o facă în maghiară, Meszaros l-a înjurat copios pe fotbalist în limba română, să-l priceapă toţi gălăţenii, de fiecare dată cînd se apropia de margine. Szekely a cedat nervos şi-a fost înlocuit la 3 minute după eliminarea lui Jovanovici. "Să fie mulţumit că ajunge întreg acasă. A ştiut şi Grigoraş de ce-l schimbă", i-a transmis Meszaros, care s-a războit cu toată banca Galaţiului.

La final, a continuat să-l atace pe Szekely: "El uită că noi l-am făcut fotbalist, că de aici a plecat să joace apoi în Liga I. Făcea cîte o preluare de sărea mingea de la stadion pînă la Hotel Sport. Aşa mare talent era! Ce să zic de Szekely!? M-a înjurat pe mine, dar şi pe toţi cei de pe bancă".


"Acest individ care-şi zice antrenor s-a comportat ca un huligan"
Petre Grigoraş

"Ce golănie! A fost incredibil! Meszaros m-a înjurat tot timpul"
Janos Szekely

Ştirile meciului

> Meszaros e convins că ambele cartonaşe roşii date clujenilor sînt nemeritate: "M-am uitat la reluări. Colţescu i-a eliminat degeaba".
> Silvăşan, care a marcat golul victoriei, a zis la final: "Şocul celor două eliminări ne-a întărit. Ştiam că dacă pierdem cu Oţelul se termină tot. Aşa, avem şanse să rămînem în prima ligă".
> Marius Stan, preşedinte Oţelul, e negru de supărare din pricina eşecului: "E inadmisibilă atitudinea jucătorilor noştri. Unora li s-a urît cu binele!".

Cum s-au marcat golurile

1-0 - Jelev (18) - "cap" din 7 metri din centrarea lui Deac
1-1 - Goga (59) - şut puternic din 8 metri
2-1 - Silvăşan (63 - pen) - a transformat un 11 metri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.