Selecționerul Adrian Mutu (41 de ani) a anunțat lista preliminară a stranierilor convocați la echipa națională U21 pentru meciul cu Danemarca, ultimul din preliminariile de calificare la EURO 2021.
Lista pentru meciul programat pe stadionul „Ilie Oană” pe 17 noiembrie cuprinde 9 stranieri, informează frf.ro. Iată care sunt aceștia:
- Alexandru Dobre (Dijon/Franța)
- Vlad Dragomir (Perugia/Italia)
- Radu Drăgușin (Juventus/Italia)
- Denis Drăguș (Crotone/Italia)
- Marius Marin (Pisa/Italia)
- Andrei Rațiu (Ado Den Haag/Țările de jos)
- Louis Munteanu (Fiorentina/Italia)
- Adrian Petre (Cosenza/Italia)
- Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania)
Adrian Petre, cedat de FCSB la Cosenza, în Serie B, revine astfel în atenția selecționerului, după ce nu a fost prezent la ultimele acțiuni ale tinerilor „tricolori”. Ultimul meci disputat de Petre pentru România U21 a avut loc în noiembrie 2019. Atunci, era titular în egalul alb cu Irlanda de Nord.
Victoria cu Danemarca ne duce la Euro 2021
După victoria cu Malta la „tineret”, scor 4-1, ne-am asigurat locul 2 în grupă, iar jocul rezultatelor din celelalte grupe face ca prezența la turneul final să depindă doar de meciul direct. Batem Danemarca și ne facem bagajele pentru Ungaria și Slovenia, gazdele turneului final de anul viitor.
Clasamentul în grupa României:
1. Danemarca | 9m | 25p |
2. ROMÂNIA | 9m | 19p |
3. Ucraina | 8m | 10p |
4. Finlanda | 9m | 10p |
5. Irlanda de Nord | 9m | 9p |
6. Malta | 8m | 1p |
{{text}}