International   •   Campionate   •   SPANIA

Reacțiile din tabăra Realului, după victoria cu Barcelona » Sergio Ramos: „Penalty corect acordat” + Ce a spus Zinedine Zidane

+22 Foto
Real Madrid a câștigat cu Barcelona, scor 3-1 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 24 octombrie 2020

Real Madrid a câștigat primul „El Clasico” din acest sezon, 3-1 pe terenul Barcelonei, iar reacțiile au început să curgă. 

Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, a ținut să își felicite jucătorii, care au simțit din nou gustul victoriei, după 2 înfrângeri consecutive.

„Sunt fericit pentru jucători, după golul lui Modric i-am văzut pe toți uniți și sunt mulțumit, pentru că ei sunt cei care luptă pe teren. Trebuie să fim mulțumiți cu meciul de astăzi”, a declarat Zizou, potrivit Marca. 


Sergio Ramos: „Penalty-ul a fost corect acordat”

Sergio Ramos, căpitanul lui Real Madrid și marcatorul golului 2 al oaspeților, a sărit în apărarea arbitrului Juan Martinez Munuera, care a acordat un penalty controversat pentru madrileni. Tras de Lenglet, Ramos spune că intervenția fundașului francez a fost neregulamentară.

„Marcajul lui Lenglet a fost la limită. M-a tras când am încercat să sar. Să judeci arbitrul pentru o fază atât de clară nu mi se pare drept. Uneori arbitrii iau decizia corectă, alteori nu. Dar penalty-ul a fost corect acordat”.

Nu a fost o săptămână ușoară. Motivația cu care am jucat în a doua repriză a meciului cu Shakhtar ne-a ajutat și astăzi. Această emblemă merită să luptăm în fiecare meci și să avem curaj 

- Thibaut Courtois, Real Madrid


Nu au existat dubii în privința lui Zidane, știm cu toții ce înseamnă pentru noi 

- Emilio Butragueno, oficial Real Madrid

Citește mai multe știri despre Barcelona - Real Madrid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.