Tudor Gheorghe, muzician, poet, cântăreț și compozitor, a venit în studioul Gazetei Sporturilor la „Prietenii lui Ovidiu”, pentru o ediție explozivă. Artistul în vârstă 75 de ani a povestit un episod inedit din cariera sa: cum l-a cunoscut pe fostul dictator Nicolae Ceaușescu la o serbare de Zilele Recoltei în județul Olt.
- Dar tu pe Nicolae Ceaușescu l-ai cunoscut vreodată?
- O singură dată am fost invitat de moșu' Sandu (n.r. Constantin Sandu), fostul prim-secretar de la Olt, care era nașul lui. A venit la o serbare de Ziua Recoltei și m-a chemat. "Bă, ce faci?". "Bine, tovarășul secretar". "Ia vezi, e mașina 1UT101 în fața casei?". "Da!". "Suie-te în ea". Puteai să refuzi? Nu puteai. "Vezi că vine ăl bătrân mâine p-acilea. Poate cânți și tu un cântec". Trebuie să știi că atunci când se făcea o chestie d-asta era un protocol pe care-l aproba Ministerul Culturii. Se făceau vizionări, audiții. Nu veneai să cânți tu ce vrei.
- Așa era pe vremea aia, da.
- Am acasă programul care a fost tipărit. Și scria pe el Tudor Gheorghe și erau trei puncte. Nu se știa ce fac! Îți dai seama ce curaj și pe moșu'. Și-am intrat eu. Erau la masă, mâncau... Eu nici n-am dormit. Mă gândeam că ei mănâncă, beau și eu trebuie să le cânt. Ce să le cânt la sarmale, mă?! Și-am găsit un cântec frumos, o baladă populară. Ovidiu, am intrat, total sărit din fix.
- De ce?
- Eu puneam piciorul pe-un scaun când cântam cu chitara. Am intrat și ăia nu-mi puseseră scaun. Ăia mâncau acolo. M-am uitat, era moșu', tovarășul, primul secretar și Popescu Dumitru, Burtică (n.r. Cornel Burtică, membru al Consiliului Politic Executiv al PCR), toată lumea... Când am intrat s-a făcut o clipă liniște. Ei vorbeau, mâncau, nu interesa pe nimeni! S-au uitat așa toți la mine. Moșu' Sandu mânca. Era surpriza lui de fapt. Eu tăceam. Nu ziceam nimic. Și l-am văzut pe Ceaușescu că zice: "Aaaa? Păi?!". Și zic: "Tovarășe secretar general, nu s-o găsi un scaun și pentru mine?".
- Așa.
- Au adus repede un scaun și eu am pus piciorul pe el. Vedeți ce fel de om sunt? Când îmi aduc un scaun, pun piciorul pe el. Ceaușescu a început să râdă, i-a plăcut chestia asta. Dezastrul a fost când am început să cânt! Praful s-a ales! Că am găsit, nenorocitul de mine, un cântec care începea așa: "Când a fost la '53, de s-a încoronat Știrbei / Puneai plug cu patru cai și-arai unde puteai, câte puteruș aveai / Când a fost la '58, de s-a luat pământul tot...". Ha, ha, ha!
- Aoleu, l-ai nimerit!
- A fost un moment... A înghețat toată chestia! Atunci am auzit replica genială a lui moșu' Sandu, care mânca sarmale. Când am zis eu: "Când a fost la '58, de s-a luat pământul tot", i-a zis lui Ceaușescu "Ia cu ardei!". Ha, ha, ha! Bine, dezvoltată, balada era splendidă. Era practic revolta țăranilor care se termina dumnezeiește de frumos.
- Și Ceaușescu ce-a zis?
- A luat un pahar de vin: "Asemenea cântece pentru tinerii care...". Și-a dat drumul la cuvânt, eu am stat, am ascultat și-am plecat. Și-a fost OK! Dar de atunci nu m-a mai chemat nimeni niciodată. Am aflat după aceea că el m-ar mai fi chemat, dar când întreba de mine îi spuneau: "E plecat în străinătate și ne reprezintă cu onoare". Pe dracu', eu n-aveam voie să ies din țară. Dar se fereau că cine știe ce ziceam. Era riscant.
{{text}}