Petrolul Ploiești a fost învinsă de U Craiova 1948, scor 0-1, în derby-ul etapei a noua a Ligii 2. După meci, fanii ploieștenilor i-au amenințat pe jucători și au avut discuție aprinsă cu Viorel Moldovan.
Fanii ploieștenilor au protestat pe străzile orașului, fiind nemulțumiți de rezultatele obținute în ultima perioadă de Petrolul. Aceștia au aprins torțe și i-au amenințat pe jucători: „De mai stați un an în B, vă rupem picioarele” și „Peluza noastră nu tolereză mercenarii”. Viorel Moldovan și jucătorii Petrolului au mers să dea explicații fanilor după meciul dezastruos în fața echipei lui Mititelu.
„Ne-am săturat. Vrem să promovăm. Nu mai vrem să stăm aici. La voi e altceva, veniți și plecați. Vin alții și tot așa. Jucați fotbal, fraților. Avem meci cu Rapid. Dacă nici pe ei nu îi batem, suntem zero”, le-au transmis ultrașii.
VIDEO. Suporterii Petrolului i-au cerut explicații lui Viorel Moldovan la finalul partidei cu Craiova
Cum a reacționat Viorel Moldovan după discuția cu suporterii: „Și eu sunt supărat”
După ce suporterii echipei i-au cerut socoteală, Viorel Moldovan, antrenorul Petrolului, a declarat că înțelege fanii și spune că este nevoie de timp pentru a putea construi o echipă competitivă.
„Îmi spuneau suporterii că nu ne-am creat atât de multe ocazii cât ar fi trebuit. E greu să îți creezi foarte multe ocazii împotriva unei echipe care se poziționează în jumătatea proprie. Este o echipă greu de destabilizat. Sunt de acord cu suporterii noștri până într-un anumit punct, nu am avut dinamica și inventivitatea necesară pentru a dezechilibra adversarul.
Și eu sunt supărat, poate mai supărat decât ei. Nu am reușit să înscriem din ocaziile pe care le-am avut, nici din penalty, este frustrant. Trebuie să ne regrupăm și să câștigăm cu Slatina. Din punctul meu de vedere nu este nimic pierdut.
Suporterii sunt supărați, îi înțeleg. Îmi pare rău, asta este situația în momentul de față, dar nu sunt panicat. Sunt lucid, echilibrat, nu poți construi o echipă într-un timp relativ scurt. Știu că la Petrolul nu există răbdare, dar sunt conștient că vom reacționa”, a declarat Moldovan.
{{text}}