Petrolul a suferit o nouă înfrângere în Liga 2 ieri, pe teren propriu, 0-1 cu FC U Craiova, iar la o zi distanță, șefii clubului au luat o serie de măsuri draconice.
Rezultatele slabe ale echipei, care a suferit 3 înfrângeri pe teren propriu în acest sezon, i-a provocat pe oficialii Petrolului să le micșoreze jucătorilor salariul și primele cu 50%, până în momentul în care „lupii galbeni” vor urca și se vor menține pe poziția a 4-a în clasament.
Comunicatul emis de Petrolul
Ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate de echipă, față de obiectivele setate și asumate la începutul Campionatului, Clubul Petrolul Ploiești anunță reținerea a 50% din salariul tuturor jucătorilor și a primelor de joc în integralitatea lor, până la clasarea și menținerea echipei Petrolul Ploiesti pe locul 4 al clasamentului Ligii secunde.
Clubul Petrolul Ploiești anunță măsuri extraordinare ca urmare a evoluției slabe a Lupilor Galbeni prin reducerea salariului lunar cu 50% și a primelor de joc în integralitatea lor, până la clasarea pe locul 4. Drepturile salariale vor fi plătite retroactiv în momentul în care echipa se va clasa și se va menține cel puțin pe locul 4 în clasament.
Măsurile de penalizare intră în vigoare cu salariul aferent lunii octombrie.
Calificarea în prima liga a campionatului de fotbal rămâne un obiectiv care nu este negociabil, iar asumarea colectiva a acestei ținte trebuie să ne ghideze zilnic în comportamentul nostru.
În acest moment, ploieștenii ocupă locul 7 în clasament, cu 13 puncte obținute în 8 etape. Sunt doar la un punct în spatele primului loc care asigură accederea în play-off, însă jocul echipei lasă de dorit. Craiova, care a plecat victorioasă de la Ploiești, ocupă prima poziție în ierarhia Ligii 2, având 7 puncte peste Petrolul.
Fanii i-au luat la întrebări pe Viorel Moldovan și jucătorii săi
La finalul meciului cu FC U Craiova, fanii ploieștenilor i-au amenințat pe jucători și au avut discuție aprinsă cu Viorel Moldovan.
Aceștia au aprins torțe și i-au amenințat pe jucători: „De mai stați un an în B, vă rupem picioarele” și „Peluza noastră nu tolereză mercenarii”. Viorel Moldovan și jucătorii Petrolului au mers să dea explicații fanilor după meciul dezastruos în fața echipei lui Mititelu - detalii AICI.
{{text}}