Sporturi   •   Handbal   •   CAMPIONATUL EUROPEAN

Reguli dure la Campionatul European » Un singur caz de COVID-19 poate însemna descalificarea

Naționala României înaintea unui meci de la CE 2018 FOTO Dan Potor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 26 octombrie 2020

”Naționala” feminină a României e programată să debuteze la Euro 2020 pe 3 decembrie contra Germaniei, la Trondheim, însă Norvegia are protocoale stricte, care ar putea duce la eliminarea oricărei formații din rațiuni sanitare 

Campionatul European feminin e programat să înceapă pe 3 decembrie în Norvegia și Danemarca, însă cele două țări au legi diferite în ceea ce privește abordarea infectării cu virusul SARS-CoV-2. 

Pentru a putea găzdui CE, autoritățile sanitare din Norvegia cer ca jucătoarele să stea în izolare completă la hotel, atunci când nu au meciuri, departe de familii, fani sau presă.

 În plus, dacă apare un singur caz pozitiv la COVID-19, toată echipa celei infectate este exclusă din competiție, plus formația pe care a întâlnit-o cel mai recent. „Vom fi foarte stricți în ceea ce privește regulile sanitare pe care trebuie să le aplicăm”, a spus secretarul general al federației norvegiene de handbal.


Acesta este scenariul propus și dezvăluit de jurnalistul Bent Nyegaard de la TV2 Sport. El spune  că dacă se detectează o jucătoare bolnavă de COVID-19 în faza semifinalelor înseamnă că nu avea loc o finală, catalogând această situație absurdă.

Doar izolare

De partea cealaltă, în Danemarca, autoritățile au comunicat că orice persoană infectată va fi pusă în carantină, fără a afecta restul echipei. „Trebuie să ne coordonăm într-un fel, nu se poate așa, autoritățile trebuie să ajungă la un acord”, a spus Per Bertelsen, președintele handbalului danez pentru TV2. Sport  

„Va fi un campionat special, ceva ce nu am mai trăit până acum. Să sperăm că nu vom avea niciun caz pozitiv și vom putea ajunge până în fazele finale”

- Nora Mork


În prima fază, Danemarca este gazdă pentru partidele din grupele A și B, la Herning, respectiv Frederikshavn, iar Norvegia pentru cele din C și D, la Trondheim. A doua fază a grupelor va fi la Trondheim și  la Herning, urmând ca partidele pentru medalii să aibă loc tot în Norvegia.  

România urmează să evolueze în Grupa D, la Trondheim, alături de Norvegia, Polonia și Germania.

16 echipevor participa la Campionatul European din acest an împărțite în prima fază în patru grupe

Citește mai multe știri din handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.