Situația financiară la Dinamo a devenit un subiect mai popular decât cele 5 puncte din clasament, după 8 runde, ce plasează „haita" din nou în zona retrogradării, cu care roș-albii au cochetat începând din primăvară și până în prezent.
Dinamo a schimbat acționariatul majoritar, Ionuț Negoiță / George Drăghia (în acte acesta din urmă era patron. El deţine, printre altele, un coafor) cu Pablo Cortacero / Benel International (un fond de investiții "fantomă"), însă dinamoviștii s-au confruntat cu episoade jenante.
Dinamo și-a schimbat șefii, dar năravurile ba!
Cosmin Contra a ieșit cu tupeu la înaintare și a povestit la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu" de la GSP cu ce probleme financiare se confruntă roș-albii. A relatat cum a decurs relația personală cu spaniolii, ce proiect grandios i s-a propus - 10 milioane de euro buget în primul an -, dar el nu și-a încasat niciun ban, la fel ca mulți alți angajați.
Sursele GSP.RO, confirmate de diverși oficiali, afirmă că atmosfera s-a deteriorat în ultima săptămână după ce s-au făcut câteva plăți la club după încasarea celor 230.000 de euro din drepturile TV. Mai exact s-au plătit doar anumiți angajați. Și mai exact cei apropiați de managementul spaniol, adică ibericii, în detrimentul multor români!
Totuși, cu toate că este un om important al proiectului „Nuevo Dinamo", Cosmin Contra n-a prins lista cu cei ce și-au încasat măcar o parte din bani. Și-au luat salariile ibericii de la club, inclusiv antrenorul cu portarii Leo Fuentes, un apropiat al lui Pablo Cortacero și Rufo Collado.
„Este jenant și periculos să faci astfel de diferențieri, mai ales că lumea vorbește. Atmosfera chiar s-a stricat. Una e să ai restanțe, cu toții, alta să plătești preferențial atunci când vin banii", au declarat dinamoviștii.
Așa i-au mulțumit salvatorului Mulțescu
Culmea culmilor: pe Gigi Mulțescu, „SMURD"-ul care a salvat Dinamo la finele sezonului trecut, nu ar fi dorit să-l plătească deloc acum, ci să-l amâne. Au intervenit „câinii" vechi din club și-au insistat pe lângă reprezentanții managementului iberic să se achite față de antrenorul de 68 de ani, care a fost păstrat ca manager în cadrul grupării.
„V-ați folosit de imaginea și de faptul că a salvat echipa, iar acum îl tratați astfel? E bătaie de joc", au insistat oficialii care încă așteaptă să vadă dacă se vor muta în birourile de pe Calea Dorobanților, semnarea actelor de închiriere fiind în stand by. Surpriză: Mulțescu a primit o parte din suma cuvenită, aproape jumătate din cuantumul unui salariu!
4 milioanede euro este cuantumul datoriilor clubului în acest moment
150.000 de euroeste cuantumul unei datorii pe care Cortacero trebuia să i-o achite lui Negoiță în octombrie, plată ce a fost amânată în baza unei înțelegeri
600.000 de euroeste suma investită/creditată de spanioli la Dinamo, până acum, aproximativ egală cu cea pe care suporterii-acționari din DDB au implicat-o în primăvară la club
400.000 de euro de împărțit la Dinamo
Informațiile privind suma pe care Pablo Cortacero trebuia să o vireze clubului sunt contradictorii. Cert este că până la milioanele promise de omul de afaceri, a transmis la București că va umple contul lui Dinamo cu 400.000 de euro. Primele detalii au apărut ieri, că a trimis banii și până seara vor fi vizibili în cont. Apoi, azi dimineață, oficialii grupării au spus că suma ar exista în contul grupării și urmează să se decidă în cel mai scurt timp ce plăți se fac. Unii jucători și-au primit un salariu zilele trecute, după tranșa din drepturile TV, pentru a mai liniști atmosfera în echipă! Ceilalți așteaptă să vadă până la finele săptămânii.
{{text}}