Liga 1

Un fost internațional, detalii terifiante despre problemele avute: „Plămânii mei funcţionau la 8%!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 29 octombrie 2020

Dănuț Lupu (53 de ani) a dat detalii tulburătoare despre problemele de sănătate avute în 2016 și despre recuperarea dificilă.

Fostul mijlocaș a fost în stare gravă la începutul anului 2016, fiind internat  la terapie intensivă la Spitalul „Matei Balș", cu pneumonie și insuficiență respiratorie.

„Acum câţiva ani, am avut o problemă foarte gravă. A fost un moment în care plămânii mei funcţionau la 8% din capacitate. Poate datorită sportului mi-a rezistat inima pentru că, în acel moment, au fost pacienți care respirau cu 40% din plămâni şi nu au rezistat. Poate Dumnezeu mi-a dat o a doua şansă. Vorba fiului meu, mai am câteva vieţi, ca pisica.

Perioada din 2016 a fost cea mai gravă. Să stai în pat câteva săptămâni, nu e OK. În primele 10 zile nu am ştiut nimic! M-am trezit cu o cască pe cap. Am beneficiat de şansa dată de Dumnezeu.  Când m-am dezlegat de aparate, am reînvăţat să merg! Uitasem să merg, am avut nevoie de două zile. A fost şi problema cu fumatul. Acum nu mai fumez. Din februarie 2016, de când m-am externat, nu am mai fumat. Am mai încercat să mă las, dar nu am putut. Nu am reuşit mai mult de şase luni", a declarat Dănuț Lupu la Look Sport.

228 de meciuriare Dănuţ Lupu în prima divizie, reuşind să marcheze 44 goluri

 CV Dănuț Lupu

  • Născut: 27 februarie 1967 (48 de ani)
  • Post: mijlocaş central
  • A jucat la: Dunărea Galaţi (1985-'87), Dinamo (1987-'90, 1995–'97, 2000–'01), Panathinaikos (1990–'91), Korinthos (1991–'93), OFI Creta (1993–'94), Rapid (1994, 1995, 1997-'00), Brescia (1994–'95), Laminorul Roman (2000-'01) şi Tzafirim Holon (2001)
  • Are în palmares două titluri (Dinamo 1989 şi Rapid 1999), Cupa României (Dinamo 1990), Supercupa României (Rapid 1999), Superliga (Grecia, Panathinaikos - 1991)
  • 14 selecţii pentru "naţională", prezent la CM 199
     

VIDEO Dănuț Lupu: „La echipa națională, niciodată nu făcea convocările Iordănescu! Trebuie să fim cinstiți”

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.