Luptătorul MMA Khabib Nurmagomedov, 32 de ani, a postat pe contul de Instagram un mesaj controversat la adresa președintelui Franței Emmanuel Macron, care este acuzat că jignește lumea islamică.
- CONTEXT: Revista de satiră Charlie Hebdo a publicat în urmă cu câteva săptămâni caricaturi cu Mohamed, ceea ce a dus, inițial, la proteste vehemente în lumea islamică, după care la un atentat: un profesor a fost decapitat la Paris după ce a prezentat caricaturile la un curs despre libera-exprimare;
- Președintele Emmanuel Macron a condamnat atacul terorismului islamic asupra liberei-exprimări în Franța, iar Charlie Hebdo a publicat o nouă serie de caricaturi cu Mohamed, țintindu-l și pe președintele turc Erdogan, care a cerut lumii islamice să înceteze să mai cumpere produse făcute în Hexagon;
- La o zi distanță, ieri, un tunisian în vârstă de 21 de ani a omorât 3 francezi și a rănit pe alți câțiva în Nisa, sudul-Franței, țipând „Allah-akbar” în repetate rânduri, până a fost reținut de poliție. Printre victime a fost și o femeie de 70 de ani care a fost decapitată în Biserica Notre-Dame.
Luptător rus de religie islamică, proaspă retras, Khabib Nurmagomedov a publicat un mesaj feroce pe Instagram:
„Fie ca Atotputernicul să desfigureze fața acestui animal și a urmăritorilor săi, care, sub pretextul libertății de exprimare, jignesc sentimentele a peste jumătate de miliard de musulmani. Fie ca Atotputernicul să-i umilească în această viață și în următoarea. Allah e rapid în judecată și veți vedea asta”.
Nurmagomedov a explicat că musulmanii îl „iubesc pe Mahomed (pacea și binecuvântarea lui Allah să fie cu el) mai mult decât iubim mamele, tații, copiii, soțiile și pe alți apropiați de inima noastră. Credeți-mă, aceste provocări nu vor da roade, cei credincioși vor câștiga”.
Textul a mai conținut câteva versete din Coran, însoțită de o poză cu președintele Macron, care are o urmă de gheată pe cap.
{{text}}