ESports   •   League of Legends   •   DOTA 2

Două campioane au părăsit rușinos ESL One Germany

Două campioane au părăsit rușinos ESL One Germany

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 30 octombrie 2020

Nigma și OG au părăsit competiția mult mai repede decât se așteptau. 

2020 este un an plin de surprize, cel puțin în turneul de Dota 2 din Germania, unde două dintre echipele care au cucerit The International, unul din cele mai prestigioase trofee din tot fenomenul eSports. 

Nigma și OG au avut meciuri slabe la ESL ONE

După ce au pierdut primele meciuri, mai aveau o șansă pe culoarul pierzătorilor ca să progreseze.


Meciul dintre Nigma și Liquid a început cu o rundă de senzație pentru Nigma. Aceștia au arătat cât de buni pot fi atunci când jocul le iese, s-au impus de o manieră zdrobitoare, cu 16 kills și 0 morți. Din păcate pentru ei, Liquid a revenit în următoarele două rânduri, când jocul de echipă a funcționat la parametri mari și cel puțin trei jucători au reușit peste 10 kills, suficient ca să își elimine rivala. 

Nici OG nu s-a descurcat mai bine în fața celor de la Alliance. Nikobaby a demonstrat de ce este considerat unul din starurile în ascensiune din Dota 2, iar demonstrația sa, cu 22 kills, 16 assisturi și doar 2 morți, a adus prima rundă pentru Alliance. OG a opus o rezistență mai bună în partea secundă, cu Topson încercând să salveze situația, dar nu a fost suficient iar OG încheie repede aventura din Germania. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.