Stranieri

Slavia Praga - Bayer Leverkusen 1-0. Alarmă din Cehia! „Stanciu nu se simte bine de când s-a întors de la națională”

Slavia Praga - Bayer Leverkusen 1-0, Nicolae Stanciu

Articol de Theodor Jumătate  —  Friday, 30 October 2020

Nicolae Stanciu, „șeptarul” de la Slavia Praga, nu a mai fost titular în cele două meciuri din Europa League, antrenorul său spunând: ”E evident că nu e în cea mai bună dispoziție”. Dar tot a pasat decisiv joi seară la golul victoriei, 1-0 cu Leverkusen.

Slavia a jucat două meciuri în grupele Europa League și de fiecare dată Nico Stanciu a fost rezervă la start, ceea ce se întâmplă extrem de rar. Șeptarul e piesă cheie a roș-albilor. Dar în această perioadă ceva e în neregulă cu el.

Nicolae Stanciu a ratat un penalty la Slavia Praga

A spus-o chiar antrenorul praghezilor, Jindřich Trpišovský, la sfârșitul partidei de joi seară, cu Leverkusen. Când a intrat după o oră de joc (61) și, nici patru minute mai târziu, a ratat un penalty la 0-0, portarul advers parându-i și al doilea șut, după ce i-a respins prima minge.

"A avut ocazia să facă uitate prestațiile neconvingătoare din această toamnă, dar a eșuat", a comentat cotidianul ceh Sport. În final, și-a revenit. Trasorul său, aproape de păianjen, de-abia a fost scos în corner de goalkeeper. Lovitură de colț execută tot de el la golul lui Olayinka. Al doilea assist al sezonului.

"Nu mai joacă așa cum aș vrea"

"De când s-a întors de la națională, după cele trei meciuri din octombrie, Nico nu e bine. De aceea a fost rezervă la ambele jocuri din Europa League", a explicat tehnicianul Slaviei. "E evident că nu e în cea mai bună dispoziție".

Trpišovský găsește însă și un plus: "Chiar dacă nu mai joacă așa cum aș vrea, tot a contribuit la singurul gol pe care l-am înscris la Beer Sheva (n.r. pierdut cu 1-3) și a pasat decisiv acum la golul victoriei". 

7a fost nota lui Stanciu în cotidianul ceh Sport pentru meciul cu Leverkusen; doar Olayinka, autorul golului, a primit 8

2este numărul golurilor și paselor decisive reușite de "tricolor" în 9 partide disputate în actuala stagiune la Slavia Praga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.