Florin Pârvu, 45 de ani, antrenor la echipa de fotbal U19 a lui Henan Jianye, s-a întors să muncească din nou în China, Țara Marelui Zid, la 3 ore de Wuhan. Ploieșteanul a povestit ce impresie i-au lăsat oamenii de acolo.
Trei luni. Atât a așteptat Florin Pârvu pentru a primi viza specială din partea autorităților chineze pentru a se putea întoarce la serviciu la echipa de fotbal U19 a lui Henan Jianye. Fostul internațional, acum în vârstă de 45 de ani, a plecat, via Amsterdam, către orașul în care lucrează, Zhengzhou, metropolă aflată la 3 ore distanță de mers cu trenul rapid de Wuhan, „kilometrul 0 al pandemiei de coronavirus în lume". Acolo, a petrecut două săptămâni într-un campus, în carantină, așa cum prevede legea din China.
Controale peste controale
Opt luni. Atât a trecut din momentul în care prahoveanul a părăsit Țara Marelui Zid, el lucrând de trei ani la Henan Jianye. Așa cum a mărturisit pentru Libertatea, la începutul pandemiei în România, a avut șansa de a părăsi China, cu câteva zile înainte de a se închide acea zonă, el petrecând pandemia în autoizolare impusă, alături de familie, la Ploiești.
„Sincer îți spun, nu am avut nicio teamă, niciun moment. Frică îmi este în România! Cel puțin din ceea ce văd și ceea ce citesc. Chinezii nu ar fi permis revenirea străinilor, nu ar fi dat drumul la fotbal, de exemplu, dacă nu era totul în siguranță. A trebuit să fac tot felul de teste, încă dinainte de a ajunge în China, am fost verificat, autoritățile de acolo au trimis actele, am obținut viza de muncă pe un an.
Este un control riguros, a durat destul de mult, dar am încredere că am luat decizia înțeleaptă. Bineînțeles, m-am consultat cu soția, cu fetița, acum pornesc cu încredere spre o nouă experiență", a mărturisit Pârvu.
„Masca e clasică, o purtau și înainte"
Florin trăiește și lucrează în provincia Henan, care adună în jur de o sută de milioane de locuitori. Wuhan, care a fost numele ce-a inspirat teamă la începutul pandemiei de COVID-19, este la 3 ore distanță de mers cu trenul rapid de orașul în care locuiește el, Zhengzhou.
„Atât fac până la Wuhan, am fost mai demult, e o metropolă cu 10-11 milioane de locuitori. Sincer, dacă printr-un miracol nu ai ști că este pandemie, nu ți-ai da seama că această zonă, China, a fost lovită crunt de coronavirus la începutul lui 2020. Viața decurge normal, doar că se poartă masca de protecție, mulți oameni și pe stradă, în aria metropolitană, mai ales. Dar și înainte o purtau.
Eu sunt cu antrenamentele, cu munca într-o industrie de sute de milioane de euro, într-un mediu igienizat, toate regulile ce deja au devenit clasice sunt respectate cu sfințenie. Ne amuzăm prin cantonament că parcă nici praf nu mai există, se șterge, se curăță mereu", a mai dezvăluit tehnicianul prahovean, direct din China.
Am vorbit și cu Cosmin Olăroiu, care este de atâtea luni la Jiangsu Suning, totul a reintrat în normal și la ei. Mă refer la normalitatea din prezent, fiindcă sunt niște reguli noi, ce trebuie respectate cu sfințenie
- Florin Pârvu, antrenor Henan
Paradoxul cifrelor
Florin a mărturisit că nu se teme. „Îmi zic și eu Doamne-ajută!, îmi fac cruce, port masca, mă dezinfectez temeinic, evit aglomerațiile și mă duc la muncă. Sincer, ce poți face altceva? Afară e forfotă, lumea își vede de viață, de serviciu. Mă panichez, în schimb, când citesc despre cifrele alarmante din țară", a punctat Pârvu.
Conform worldmeters.info, China, care a fost țara cu primele victime în istoria noului coronavirus, a adunat 85.997 de cazuri, înregistrând doar 24 cazuri noi de infectare la ultima evaluare! Au fost puțin peste 4.600 de decese la o populație de 1,44 de miliarde de locuitori. Ultimul bilanț din România trezește fiori: 5.324 de cazuri noi, în total au fost confirmate 246.663 cazuri de la începutul pandemiei și 7.067 de morți, la o populație de 19,2 milioane de locuitori. Cifrele acolo sunt tot mai mici, la noi devin uriașe!
Cred că la finele lunii decembrie vom avea câte 10.000 de cazuri pe zi. Cel puțin
- Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie
{{text}}