Benfica Lisabona este clubul care a vândut de aproape un miliard de euro în ultimul deceniu, cei mai mulți fotbaliști dintre cei plecați fiind crescuți la propria academie de juniori.
Benfica a dovedit în ultimul deceniu că este un club care se poate finanța prin sumele încasate în urma unor transferuri ale jucătorilor crescuți în propria Academie. Doar în ultimul an și jumătate, portughezii au obținut pe jucători peste 200 milioane de euro: Joao Felix și Ruben Dias au plecat la Atletico Madrid, respectiv Manchester City, cei doi fiind cele mai scumpe transferuri din istoria grupării.
Chiar dacă în ultimii ani Benfica a fost nevoită să vândă pentru a-și asigura bugetul pentru sezoanele următoare, potrivit goal.com, Rodrigo Magalhaes, șeful departamentului de copii și juniori din cadrul clubului portughez a declarat care este cea mai mare dorința a sa: „Am un vis ca Benfica să câștige Champions League cu jucătorii de la Academie. E posibil dacă vă uitați la ce fotbaliști am produs în ultimii ani. Nimeni nu e la același nivel cu noi când vine vorba de descoperirea de noi talente”.
Cele mai importante transferuri din ultimii 10 ani reușite de Benfica
- Joao Felix (Aletico Madrid) - 127 milioane euro
- Ruben Dias (Manchester City) - 68 milioane euro
- Ederson (Manchester City) - 40 milioane euro
- Axel Witsel (Zenit) - 40 milioane euro
- Raul Jimenez (Wolves) - 38 milioane euro
- Nelson Semedo (Barcelona) - 35 milioane euro
- Victor Lindelof (Manchester United) - 35 milioane euro
- Renato Sanches (Bayern) - 35 milioane euro
- Angel Di Maria (Real Madrid) - 33 milioane euro
- Fabio Coentrao (Real Madrid) - 30 milioane euro
{{text}}