Sporturi   •   Tenis   •   ATP

Novak Djokovic, atacat de Martina Navratilova: „Pune-te pe țesut șaluri, sculptează în lemn, dar fă altceva!”

Novak Djokovic e criticat de Martina Navratilova. foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 03 noiembrie 2020

Martina Navratilova (64 de ani), una dintre cele mai mari jucătoare din toate timpurile, l-a criticat în termeni duri pe liderul mondial Novak Djokovic. Motivul? Decizia sârbului de a demisiona din Consiliul Jucătorilor și de a înființa un nou for, independent de ATP.

Navratilova, câștigătoare a 17 turnee de Mare Șlem, crede că Djokovic „încearcă să dezbine lumea tenisului” și îl sfătuiește pe sârb să își dedice energia mai mult către tenis decât către probleme de natură politică din spatele tenisului.

„Novak Djokovic crede că procedează corect. Nu sunt de acord, dar este alegerea lui. Cu siguranță nu a părut că această decizie îl ajută pe teren, în meciurile oficiale. Dintr-un punct de vedere pur logic, când ești un campion în tenis, când te dedici sportului, energia ta trebuie să fie depusă pe teren. Ca să te relaxezi, uită-te la TV, sculptează în lemn sau pune-te pe țesut șaluri, de pildă, dar fă altceva! Asta te ajută și îți oferă energie.

Dar să înființezi asociația asta? Nu ajută pe nimeni din niciun punct de vedere. Fă chestia asta când te retragi din tenis. Într-o pandemie cum este aceasta, Djokovic încearcă să dezbine lumea tenisului când ar trebui să fim mai uniți, să încercăm să ne dăm seama cum să jucăm tenis la turnee fără ca lumea să se îmbolnăvească și fără să moară de COVID-19. În loc să rezolve aceste probleme, Djokovic creează una nouă, de care nimeni nu are nevoie”, a declarat Martina Navratilova, conform Eurosport


Martina Navratilova

Djokovic, inițiatorul unui nou organism în ATP

Novak Djokovic și canadianul Vasek Pospisil au decis să înființeze o grupă independentă, PTPA. Lor li s-au alăturat John Isner și Sam Querrey.

Ei au în plan să formeze un organism nou, despre care nu se știu prea multe lucruri deocamdată, în afara numelui, Professional Tennis Players Association (Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis), care să-i reprezinte pe cei situați în Top 500 la simplu și Top 200 la dublu. Djokovic și Pospisil au oferit mai multe detalii într-un document care a fost distribuit jucătorilor pentru a fi studiat și validat. Ideea principală este nevoia de un for care să aibă grijă doar de jucători, în timp ce ATP reprezintă interesele atât ale tenismanilor, cât și ale turneelor.


VIDEO Sever Dron, dezamăgit de Novak Djokovic: „N-o să ajungă niciodată la nivelul lui Federer sau Nadal”

Citește și alte știri despre tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.